joi, 26 august 2010

“Ostaşi, va ordon! Cereţi recalcularea pensiei!” sau Punct de vedere al SCMD –filiala Cluj-Napoca

In legătură cu semnarea Ordinului M 101/23.08.2010 de către ministrul apărării naţionale şi preluarea spre difuzare a comunicatului de presă al MapN, filiala Cluj-Napoca a Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi retragere îşi exprimă următorul punct de vedere.
Este dreptul cetăţenilor români să fie corect informaţi în legătură cu toate aspectele legate de încercarea guvernului Emil Boc de a recalcula pensiile militare şi de eforturile ministrului apărării de a ne face o favoare în lupta cu „nedreapta birocraţie”. Informaţiile mai puţin cunoscute cetăţenilor sunt următoarele.
Cadrele militare în rezervă şi retragere sunt cetăţeni români cărora li s-au acordat grade militare în condiţiile legii, care nu ocupă o funcţie militară, dar întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi chemaţi să îndeplinească serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, iar la nevoie în calitate de cadre militare în activitate. Pentru importanţa lor socială, şi ca o măsură de prevenire a abuzurilor, legiuitorul a decis că aceştia sînt „în serviciul naţiunii”, nici măcar al statului. De aceea, li s-a conferit un drept important sub forma unei îndatoriri: „Cadrelor militare nu li se poate ordona şi le este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului şi convenţiilor internaţionale la care România este parte; neexecutarea ordinelor în aceste condiţii nu atrage răspunderea penală şi civilă a subordonaţilor.”
Cadrele militare în rezervă şi retragere au îndatoriri şi drepturi stabilite prin Legea 80/1995 – Statutul cadrelor militare, lege parlamentară care nu a fost abrogată până în prezent. Art. 11 din Statut precizează: “cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere au dreptul la pensie militară potrivit legii. Partea din pensie corespunzătoare soldei de grad se actualizează permanent potrivit soldei de grad a cadrelor în activitate”. Sistemul pensiilor militare este reglementat prin Legea 164/2001, o altă lege parlamentară neabrogată, care dispune astfel:
- dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru cadrele militare este garantat de stat şi se exercită în condiţiile prezentei legi;
- sistemul pensiilor militare acoperă riscurile activităţii militare precum şi pierderile de venituri datorate invalidităţii, bătrâneţii şi decesului;
- de prevederile prezentei legi beneficiază şi “…cadrele militare în rezervă sau retragere, denumite în continuare cadre militare”;
- drepturile de pensii sunt imprescriptibile şi nu pot fi cedate total sau parţial;
- sistemul pensiilor militare foloseşte pentru calcularea cuantumului pensiei vechimea în serviciu şi ultima soldă brută în plată ca militar active, în timp ce sistemul public de pensii foloseşte stagiul de cotizare
Din cele prezentate orice persoană raţională poate înţelege următoarele:
- că pensia militară de serviciu pentru cadrele militare în rezervă şi retragere (fiindcă pe ultimii legiuitorul îi denumeşte tot cadre militare) nu acoperă numai pierderile de venituri (ca un venit de înlocuire), ci şi riscurile activităţii militare. Mai trebuie să precizez pentru “cunoscători” că noţiunea riscului se aplică niciodată la o activitate prezentă, ci numai la una viitoare. Riscăm întotdeauna faţă de un eveniment negativ care poate surveni ca posibilitate viitoare. Deci pensia militară asta de acum a cadrelor în rezervă şi retragere răsplăteşte, de exemplu, riscul pierderii imediate a vieţii în urma angajamentului preşedintelui României de a intra ca partener de război alături de statul Israel împotriva Iranului, dacă se va întâmpla.
- în legătură cu obstinaţia primului ministru de a aplica principiul contributivităţii, Legea 164/2001 precizează la art. 1, al.2 că principiile L19/2000 privind sistemul public de pensii se aplică în mod corespunzător şi pensiilor militare de stat, exceptînd situaţiile în care L164/2001 dispune altfel. Ori legea a dispus altfel: stagiul de cotizare din sistemul public de pensii este înlocuit de vechimea în serviciu, iar volumul contribuţiei este înlocuit de procentele din baza de calcul, adică 60% din ultima soldă brută, în condiţii normale de lucru
Ţinând seama de responsabilităţile unui guvern român faţă de naţiune, de ideea unui stat român de drept, nu poate fi înţeleasă asumarea responsabilităţii pe L119/2010, metodologia absurdă a HG 735/2010 şi graba ministerului care prin ordinul M101/2010 reiterează dorinţa guvernului de a determina pensionarii militari să-şi ceară ei înşişi recalcularea pensiei. Unicul lucru care poate fi înţeles este foamea de bani a guvernului, pentru a cărei satisfacere recurge la metode tot mai neortodoxe. Să ne explicăm. Guvernul doreşte ca păstrând aparenţele de formă ale drepturilor militarilor în rezervă şi retragere să le reducă cuantumul pensiilor. Pentru aceasta utilizează interpretări pernicioase ale legilor care nu sunt abrogate şi care au efecte (L80/1995, L164/2001) pentru militari. Astfel, după apariţia L19/2000, s-a căutat ca L164/2001 să fie armonizată cu precedenta, atât cât este legitim. De aceea, pentru persoanele care au lucrat ca militari, dar şi în viaţa civilă, art 21 al L164/2001 precizează că militarii pot opta pentru sistemul public de pensii. Legiuitorul a prevăzut aceasta pentru a da posibilitatea acelor persoane de a alege sistemul de pensii care le oferă cuantumul cel mai avantajos. Ce face guvernul ? Ştiind că nu poate micşora legal pensiile militare stabilite de legi organice şi legitime, neabrogate, cunoscând şi că drepturile de pensii sunt imprescriptibile total ori parţial, lansează un concert de manipulări împotriva cadrelor militare în rezervă şi retragere pentru a le determina să ceară singure trecerea la alt sistem de pensii. Inventează formulare cu texte care menţionează cererea recalculării în spiritul L119/2010, adică trecerea benevolă la sistemul public de pensii, totul cu scopul ascuns de a micşora pensiile militarilor. Dar micşorarea pensiilor echivalează cu situaţia de prescriere parţială a pensiei. Păi, domnilor guvernanţi aţi citit L164/2001 şi asta ne faceţi ? Aţi sărit articolul 69 care spune că încălcarea respectivei legi atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz ? Sau cumva dorinţele Dvs. ţin loc de lege ?

Lt.col.(r) Emil Pop, secretar SCMD-filiala Cluj-Napoca

miercuri, 25 august 2010

comunicat agerpres

Rezoluţia adoptată de Asociaţia Internaţională a Juriştilor Democraţi (AIJD) de la Bruxelles cu privire la măsurile anti-criză ale Guvernului României
Prin Rezoluţia adoptată de Asociaţia Internaţională a Juriştilor Democraţi de la Bruxelles - cea mai importantă organizaţie mondială a profesiilor juridice cu statut special pe lângă O.N.U. - se solicită Parlamentului României să nu valideze măsurile de diminuare a pensiilor şi salariilor, întrucât aceste măsuri contravin dreptului internaţional şi jurisprudenţei C.E.D.O.

În opinia A.I.J.D. 'reducerea cuantumului pensiilor, după ce persoanele în cauză au plătit cât timp au fost salariaţi, este o măsură retroactivă de spoliere şi o gravă încălcare a principiilor garantate de dreptul internaţional'.

Biroul A.I.J.D. consideră că orice recalculare a unor pensii acordate legal şi aflate în plată - inclusiv a celor de serviciu ale magistraţilor - înseamnă o încălcare de către stat a propriei legislaţii, ceea ce ar avea repercusiuni grave asupra stabilităţii juridice şi asupra caracterului de stat de drept.

A.I.J.D. a fost fondată de renumitul jurist şi diplomat francez René Cassin - prieten apropiat al lui Titulescu - şi în prezent îl are ca preşedinte de onoare pe Nelson Mandela.

Rezoluţia a mai fost transmisă conducerii F.M.I. şi Comisiei Europene.

Preşedintele A.I.J.D., doamna prof. dr. Jeanne Mirer (S.U.A.) şi prim-vicepreşedintele asociaţiei, maestrul Roland Weyl (ilustru reprezentant al Baroului francez), m-au informat că avocaţi din Franţa, S.U.A., Belgia, Germania, Marea Britanie şi Canada afiliaţi la A.I.J.D. s-au oferit să participe gratuit la susţinerea cauzei unor categorii defavorizate de pensionari în faţa jurisdicţiilor naţionale şi la C.E.D.O. Considerăm că juriştii care încearcă să susţină, prin construcţii artificiale, aşa-zisele măsuri anti-criză, fac de ruşine şcoala română de drept.

Rezoluţia a fost adoptată în unanimitate de membrii Biroului A.I.J.D., care au fost consultaţi prin e-mail.

Anexăm Rezoluţia A.I.J.D.

Dr. Gavril Iosif Chiuzbaian - preşedintele Uniunii Juriştilor din România,

preşedintele Centrului Internaţional de protecţie a profesiilor juridice, vicepreşedinte al A.I.J.D.

Rezoluţie

AIJD a luat cunoştinţă de măsurile drastice propuse de autorităţile române de a diminua cu 15% pensiile şi cu 25% salariile.

Cunoscând faptul că poporul român se opune ferm acestei situaţii, AIJD îşi exprimă şi garantează sprijinul şi solidaritatea pe următoarele motive legale, referitoare la principiile de bază proclamate ale dreptului internaţional:

1. reducerea cuantumului pensiilor, după ce persoanele în cauză au plătit cât timp au fost salariaţi, este o măsură retroactivă inacceptabilă de spoliere

2. referitor la pensii şi salarii, este o gravă încălcare a principiilor garantate de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 22 şi art. 25, precum şi de Pactul ONU din 1966 privind Drepturile economice, sociale şi culturale, art. 7 şi art. 11.

Mai mult, AIJD nu omite faptul că, cu această politică de restricţie ce duce la diminuarea standardului de viaţă al cetăţenilor, se confruntă nu numai România ci şi Grecia şi, totodată, sunt ameninţate Spania şi Portugalia. Această politică este rezultatul presiunilor din partea F.M.I. şi ale Uniunii Europene, în virtutea aşa-zisei protecţii a 'pieţelor', ce semnifică un sistem de a spolia cetăţenii de serviciile puterilor financiare, ceea ce este contrar spiritului Cartei ONU.

De zeci de ani AIJD denunţă dominaţia firmelor transnaţionale şi sprijină necesitatea unei noi ordini economice democratice internaţionale în concordanţă cu Rezoluţia ONU din 1986 ce susţine dreptul oamenilor la dezvoltare.

AIJD sprijină drepturile cetăţenilor la justiţie, la securitate economică şi politică şi, în acest context, sprijină cu tărie poporul român.

Mai mult, Biroul AIJD consideră că orice recalculare a unor pensii acordate legal şi aflate în plată - inclusiv a celor de serviciu ale magistraţilor - înseamnă o încălcare de către stat a propriei legislaţii, ceea ce ar avea repercusiuni grave asupra stabilităţii juridice şi asupra caracterului de stat de drept. Modificarea retroactivă a unor drepturi civile deja câştigate (în cazul de faţă, pensiile) nu este posibilă decât prin încălcarea principiilor fundamentale de drept. Biroul AIJD solicită Parlamentului României să nu valideze măsurile de diminuare a pensiilor şi salariilor, întrucât aceste măsuri contravin dreptului internaţional şi jurisprudenţei CEDO.

document "Drepturi sociale fundamentale in Europa" http://www.europarl.europa.eu/workingpapers/soci/pdf/104_fr.pdf. E foarte curios. Desi avem europarlamentari romani extrem de bine platiti, si chiar un comisar pentru traduceri, nu exista traduceri pentru documente de o importanta covarsitoare care privesc drepturile noastre intr-o Europa civilizata.
Rog insistent pe juristii militari in rezerva din filiala SCMD Cluj sa citeasca urmatoarele:

http://teopal.com/?p=420

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7726750-modificare-importanta-legea-curtii-constitutionale-procesele-nu-vor-mai-intrerupte-ridicarea-exceptiei-neconstitutionalitate-marile-cazuri-coruptie-raman-fara-arma-care-omora-dosarul.htm

Ce efecte poate produce modificarea Legii CC in procesele legitime intentate de pensionarii militari impotriva statului ?

joi, 19 august 2010

CĂTANE BĂTRÂNE ŞI CEARTA DINTRE REALITĂŢI ŞI NUME

De mai bine de-o săptămână, a fost pus la dispoziţia cadrelor militare în rezervă şi retragere din urbea noastră Ordinul pentru reglementarea modului de recalculare a pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Ordinul comun al MapN, MAI şi SRI precizează modalităţile de lucru ale instituţiilor cu respectivele cadre până la momentul cand structurile de pensii le vor trimite vechile cupoane cu noile pensii recalculate în spiritul L19/2000. Din evaluarile specialiştilor financiari ai centralei Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi retragere, rezultă că în urma recalculării toate cadrele militare în rezervă şi retragere vor fi puse în situaţia neplăcută de a-şi vedea, după o viaţă plină de greutăţi şi privaţiuni, pensiile militare de stat mult diminuate. Aceasta, în principal, prin introducerea regulii contributivităţii în algoritmul de calcul. Dar, să nu uităm că respectiva orientare nu este aplicabilă serviciului militar. Militarii, poliţiştii, lucrătorii din adminstraţia penitenciarelor şi cei din serviciile speciale nu au prestat niciodată un serviciu obişnuit, funcţionăresc sau proletar. Ei au executat misiuni de antrenament şi luptă, în timp de pace, şi de război, atunci când a fost necesar. Timp de 24 de ore zilnic, la dispoziţia naţiunii, nu a formei trecătoare a unui stat. Totul pentru ca România să proiecteze în afara graniţelor o forţă de disuasiune capabilă să menţină stabilitatea politică şi economică. Totul pentru asigurarea ordinii şi liniştei interne, atât de necesare pentru dezvoltarea unei naţiuni.
Astăzi sînt cadre în rezervă şi retragere, unii mai în vîrstă, alţii mai puţin. Mai toţi suferă de boli cronice profesionale, nerecunoscute niciodată oficial. Gratuităţile medicale ori alte privilegii sînt doar simple poveşti. Naţia română, parcă, i-a exclus şi uitat. Regimul politic de la putere îi batjocoreşte cu apelativul de “pensionari militari nesimţiţi”. Rata mortalităţii este mare. Se apropie tot mai mult de întîlnirea cu părinţii lor cei dragi şi duşi în cea lume. Dar, încă nu s-a terminat. Mai trebuie să treacă printr-un calvar de durere şi umilinţă. De parcă n-ar fi suficientă lovitura nelegitimă a reducerii pensiei, la ordinul guvernului (HG 735/26.07.2010) sunt forţaţi să completeze cereri cum că din propria lor voinţă cer recalcularea pensiei, după un alt sistem decât cel militar, încă în vigoare. Totuşi, L119/2010 nu abrogă L80/1995, adică Statutul cadrelor militare care precizează dreptul la pensiile militare de stat. Legea 119/2010 nu anulează nici L19/2000 după care se va efectua recalcularea. De altfel, L19/2000 consfinţeşte în text existenţa sistemelor de pensii neintegrate, cum este şi casa militară de pensii. Legea 119/2000 nu abrogă nici L164/2001 care stabileşte drepturi militare de pensionare. Atunci ce face Legea 119/2010 ? Nu operează asupra faptelor de drept, ci asupra numelor semnificaţiilor faptelor de drept [“Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi, urmatoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislatiei anterioare, devin pensii in inţelesul Legii nr. 19/2000…”-art.1 din L119-2010]. După această monumentală lege, pensia militară de stat există şi va exista de-a pururi, dar prin actul legislării noi trebuie să o înţelegem sub un alt nume ca o pensie civilă la limită de vîrstă. Şi dacă o vom înţelege aşa, atunci, cu justă dreptate, va avea altă valoare bănească. Se dovedeşte că dacă domnul premier serveşte la gustare un măr la pachet pe care din greşeală ospătarul a scris “banană”, domnia sa în realitate va savura numele bananei, nesimţind dulcele acrişor al mărului. Se dovedeşte că la noi la guvern realismul este pus la colţ, cearta scolastică fiind tranşata în favoarea nominalismului. Că teza canonicului nominalist Roscelin (1090 e.n) cum că numele realităţilor sunt numai nişte simple sunete ale vorbirii – ”nomina, flatus vocis” este adevărată. Dacă ar fi aşa, atunci puterea Cezarului nu este numai încredinţată de la Dumnezeu, ci chiar Dumnezeu însuşi. Ceea ce nu este adevărat, fiindcă bunătatea dumnezeiască exclude violenţa.

Lt.col.(r) Emil POP, secretar SCMD, filiala Cluj-Napoca

marți, 17 august 2010

Un gand pios si curat

Pe langa amaraciunea si umilirea cauzata de recalcularea pensiilor, pentru care am muncit si suferit privatiuni pe care unii nu le inteleg,eu cred ca azi, trebuie sa ne inchinam pentru odihnica micilor flori,care au cunoscut efemer viata, parasind-o dramatic si nemeritat,victime ale indiferentei celor care ne conduc.
Dumnezeu sa odihneasca in Pace sufletele neprihanite ale Micutilor care au murit in incendiul de la maternitatea GIULESTI si sa-i vegheze inspre bine pe cei care la o zi sau doua de viata sunt pe patuturile unei suferinte incredibile
Parintilor,si mai ales mamelor acestor plapande fiinte aflate in suferita,totala compasiune

Col(r) Sorin Berariu

joi, 12 august 2010

SI CUM SA NU FII NOSTALGIC DUPA SOCIALISM ?

Trebuie sa intervin din nou si sa va informez ca domnul Sebastian Lazaroiu si-a precizat ideea amintita anterior. Da, criza se datoreaza initiativei de suspendare a presedintelui, deoarece PNL-ul partener a marit nejustificat (fara ratiuni economice) pensiile si salariile incercand atragerea poporului intr-un fel de mita electorala pentru acceptarea suspendarii. Daca il cred pe cuvant pe domnul Lazaroiu, atunci inteleg imediat si toate actiunile regimului PDL de reducere a salariilor si pensiilor. Sunt masuri corecte de pedepsire a unor votanti mituiti. Uite, asa se ating obiectivele politice de eradicare a coruptiei.
Acum, fara gluma, inteleg explicatiile prezidentiale cum "capitalismul e o lupta", banuiesc perpetua si intre fiecare cu fiecare. De aceea, si noi cadrele militare in rezerva si retragere trebuie sa luptam cu toate puterile pentru drepturile noastre, neuitand nici o clipa ca in capitalism numai invingatorul are dreptate. Multumim presedintelui pentru lectie si indemn.
Ce nu am inteles prea bine e povestea aia - pe care acum o tot repeta premierul - ca sa-i sacrificam putin pe pensionari pentru a economisi bani ca sa facem investitii investitii, fiindca nu-i asa "investitiile sunt motorul economiei". Mi-e nu stiu cum ca dupa 20 de ani sa reascult sub alta infatisare teza hada pecerista cu o treime pentru consum si doua treimi pentru dezvoltare socialista. Ce ciudat, eu stiam ca in capitalism "capitalul e motorul economiei". Si unde o fi capitalul statului roman ? Cica e in buzunarul nostru (bugetari si pensionari) si cand vor muschii statului ni-l poate lua si folosi, fara transparenta si arbitrar.
Si nu inteleg inca ceva despre Romania asta a noastra. Aud de la presedinte tot soiul de indemnuri cum ca "e puternic politicianul care ia masuri dure de austeritate, fiindca salveaza Romania", "ca ce lovitura in credibilitate am da, daca am impozita si pensiile", "ca suntem de mana a doua daca ne imprumutam pentru salarii si pensii" si asa mai departe. Pai, eu as fi de acord cu masurile, dar Romania asta nu se compune cumva din mine si tine si toti ceilalti? Daca ne omori pe toti cu masurile astea, atunci pe cine dracu' mai salvezi, ca a murit si Romania?
Morala: in socialism nomenclatura se lupta cu noi si Romania avea de pierdut. In capitalism ne luptam noi intre noi si Romania are de castigat. Nomenclatura se odihneste sau a murit.

miercuri, 11 august 2010

Triplu salt mortal

TRIPLU SALT MORTAL

Dragi colegi, situatia este simpla. Pai, uite cum sta problema, in afara de toate celelalte defectiuni demonstrate riguros de SCMDRR. L 19/2000 consfinteste existenta "sistemelor de asigurari sociale neintegrate", deci si acela al armatei. Nu am auzit ca prin vreo hotarare de guvern sa se fi abrogat acel text de de lege sau legea in intregime. A fost cumva emisa vreo alta lege de Parlament prin care s-au desfiintat sistemele de asigurari sociale neintegrate si s-a creat "sistemul public integrat de pensii" ? Va rog sa ma ajutati, de asemenea ii rog pe toti juristii sa ma ajute cu informatii. Ce doreste acest guvern care din cauza unor defectiuni constitutionale abuzeaza de incredintarea partiala si temporara a functiei legislative? In foamea sa dupa bani,patima de a se mentine la putere, impotenta realizarii masurilor efective de modernizare a societatii si relansare a economiei, acesta doreste sa mai castige cativa "arginti", sa recalculeze pensiile militare de stat dintr-un sistem recunoscut legal si legitim, dupa criteriile si normele altui sistem, la fel de egal, dar nu echivalent,in asa maniera incat sa le reduca valoarea. Dar asa ceva nu se poate legal, doar numai cand va abroga Statutul cadrelor militare (L80/95). Si atunci recurge la acel truc ieftin si caraghios stabilind formulare tip prin care ne ordona noua insine sa ne cerem recalcularea. Actionand printr-o dubla manipulare, cognitiva si de interpretare decontextuata a realitatii legislative si juridice actuale, legitime si legale, guvernul forteaza nota incercand sa ne fure un acord la o ilegalitate. Cererea catre centrele militare zonale "pentru recalcularea pensiilor militare dupa L19/2000" are menirea sa preconditioneze favorabil dupa interesele guvernului atitudinea noastra fata de ulterioarele cereri catre Casa de pensii.

Pasul 1 cererea catre CMZ
Pasul 2 cererea catre Casa de pensii (facilitat cognitiv de pasul 1)
Pasul 3 modificarea Statutului cadrelor militare (rezervistii actuali vor fi eliminati din sistemul MApN, devenind simpli cersetori de mila guvernelor, iar activii vor deveni niste mercenari fara importanta; soldele le vor fi reduse si mai mult, drastic.

Pasul 4

Parca, imi amintesc ca guvernul in exercitiu s-a angajat fata de FMI sa treaca acea faimoasa Lege unitara a pensiilor pana pe 15 sept a.c. Atunci, va primi in continuare bani (si zau ca are nevoie pentru alegerile din 2012). Numai ca nu va putea niciodata sa treaca legea fara a abroga Statutul cadrelor militare. Dar, asta nu da prea bine la popor. Si atunci, nu-i maai bine sa ne cerem noi recalcularea, astfel legitimand viitoarea actiune de modificare sau chiar abrogare a Statutului cadrelor militare ?

marți, 3 august 2010

Dulce ca mierea e glonţul patriei

În data de 3 august 2010, la Cercul Militar din localitate, Filiala din Cluj-Napoca a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi Retragere s-a întrunit în sesiune extraordinară pentru a dezbate modalităţile de acţiune privind aplicarea normelor metodologice pentru recalcularea pensiilor militare impuse prin HG nr. 735/21.07.2010, completare la L119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
La discuţii a participat un reprezentant de la Centrul Militar Zonal care în spiritul metodologiei decretate a prezentat membrilor SCMD un formular tipizat de cerere cu propunerea de a fi însuşit şi pus în lucru.
După intense, aprinse şi îndelungate dezbateri membrii sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi retragere, de comun acord, au convenit asupra următoarelor concluzii:
- măsura micşorării pensiilor militare sub acoperirea unei minciuni, aşa-zisa recalculare, în baza unui pseudo-principiu al contributivităţii este o acţiune guvernamentală profund nejustă şi imorală, deoarece impietează asupra unui drept natural şi inprescriptibil al omului, anume dreptul la proprietate;
- normele metodologice care prefigurează deja imposibilitatea încadrării şi încheierii acţiunilor în termenul avansat de 5 luni de zile, stabilesc proceduri gândite în pripă creatoare de nenumărate probleme şi care pot aduce atingeri sănătăţii pensionarilor militari cu boli cronice ori de vârstă înaintată;
- este improbabilă o „recalculare” corectă a tuturor pensiilor militare, dată fiind varietatea sarcinilor de muncă nenormată ale fostelor cadre militare active;
- la nivel principial, că este corectă şi necesară subordonarea la orice lege care nu violează drepturile omului, dar că în acelaşi timp legea trebuie să asigure toate condiţiile pentru buna aplicare a acesteia;
- că trebuie uzat de dreptul de rezistenţă la opresiune (art. 2 din Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului, 26 august 1789)
- că cererea-tip prezentată de reprezentantul Centrului Militar este neadecvată, deoarece textul formulează o solicitare în nume individual de documente necesare în scopul „recalculării” pensiei militare, or aceasta ar însemna acceptarea abuzului de putere (încălcarea dreptului de proprietate asupra pensiei) într-un stat de drept, ba mai mult stimularea producerii altor acţiuni şi mai abuzive în viitorul apropiat.

În consecinţă, şi ţinând cont de concluziile expuse anterior, filiala clujeană a sindicatului militar a hotărât redactarea unei versiuni proprii a formularului de cerere şi transmiterea către organele abilitate.

Col.(r) Gelu MIRON, preşedinte SCMD, filiala Cluj-Napoca