Sindicatul cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi retragere - filiala Cluj urează tuturor membrilor săi, cât şi acelora din celelalte filiale UN AN NOU FERICIT !
Emil POP le mulţumeşte prin acest mijloc tuturor celor foarte mulţi care i-au trimis urări pe e-mailul personal şi le transmite tuturor UN AN NOU FERICIT !
Cu această ocazie le transmiten tuturor celor care nu ne agreează o prea cunoscută melodie a lui Joe Dassin: "Salut ! Mai trăiesc încă."

http://youtu.be/vRumiPbbwh8

Şi nu-i da, Doamne, nimănui ...viaţa militarului !

Se apropie de sfârşit sărbătorirea Zilei Armatei. Mi se pare că tot mai puţine persoane participă din suflet la manifestările pricinuite de această comemorare. Desigur, o cauză importantă pentru respectiva abstragere de la eveniment şi emoţia colectivă este dată de mai mulţi factori printre care: noul stil de viaţă lipsit de repere morale, reconstrucţia socială permanentă a realităţii în defavoarea instituţiei militare, insuficienţa educaţiei cetăţeneşti în şcoală, şi superficialitatea. Despre cea din urmă s-a vorbit mult şi trebuie doar să ne reamintim expresia mult uzitată că "aici suntem la porţile Orientului unde totul se tratează cu superficialitate", dacă nu chiar cu derîdere.

Ceremoniile de ieri şi azi s-au înfăţişat unui public divizat, din care o mare parte este fie indiferentă, fie lipsită de adevărata cunoaştere a valoarei şi meritelor armatei ca instituţie. Tinerii care astăzi prin efectele Constituţiei din 2003 au fost exoneraţi de răspunderile cetăţeneşti militare privesc evenimentul prin prisma unor producţii mediatice care au scos în evidenţă doar unele părţi mai puţin plăcute din serviciul militar şi, eventual, caractere neconforme cu legea şi valorile aşa că nu vin la ceremonie. Vârstnicii care au efectuat stagiul militar poate îşi aduc aminte de orele cam neplăcute ale instrucţiei de front şi oricum sunt prea obosiţi ca să mai vină. Femeile şi copiii au alte probleme. Credincioşii au probemele lor, cu sfântul Nectarie ori alt făcător de minuni şi vindecător de boli, fiindcă medicamentele şi asistenţa socială sunt cum sunt. Partidele şi cei care pierd teren în politică fac tot ce pot ca evenimentul "celorlalţi" să nu iasă în evidenţă. Iar cei care organizează nu ştim dacă o fac din rutina politică sau şi cu sufletul.

 Şi atunci cine mai sărbătoreşte Ziua Armatei ? Tot militarii, săracii. Veterani, cadre militare active, în rezervă şi retragere au rămas cu sufletul ataşaţi de instituţia lor, care este totodată şi simbol al României.Cei de acum au o viaţă foarte grea, trebuind să facă faţă misiunilor de luptă cu mijloace mult mai reduse decât ale multor alţi parteneri NATO. Mulţi dintre ei şi-ai pierdut viaţa ori au fost schilodiţi în misiunile de luptă împotriva terorismului. Cei care am fost am trăit o viaţă foarte grea. Să pună mîna oricine pe o carte de sociologie şi să citească despre "instituţiile totale". În armată nu huzurea nimeni, nici soldatul, nici ofiţerul. Răspunderea era necruţătoare pentru toţi, doar formele cărora se ataşa aceasta erau diferite şi chiar din cauza acelor forme (atribuţii de serviciu) unii cred că alţii erau mai favorizaţi. Dar, acestea nu sunt decât mituri.

Ce să spun despre noi rezerviştii ? Să fim mândri că suntem militari, să fim mândri că am fost activi în Armata României. Să fim încă mândri că avem o zi a noastră care concentrează simbolurile de stat independent şi onoare militară şi că mai sunt oameni politici care ne recunosc meritele şi încearcă să ne restaureze statutul de cetăţeni demni.Acestor persoane care nu ne-au catalogat drept "pensionari nesimţiţi" trebuie să le fim recunoscători. Să fim mândri că dacă va fi nevoie mai putem fi chemaţi ca să ne apărăm ţara.   
La mulţi ani şi să trăieşti veşnic, Armată a României ! La mulţi ani tovarăşi de arme !

P.S. Trăim într-o societate liberă şi fiecare este îndreptăţit să-şi exprime opiniile. Nimeni nu trebuie să fie oprit de la aceasta şi aşa este corect. Totuşi, am fost mirat că în dimineaţa unei zile importante simbolic şi emoţional pentru mine să observ că cel puţin un post de televiziune a prezentat scripturi şi recuzită "mondenă" cu conotaţii legate de ocazia sărbătorii. Desigur, moderatorii erau tineri veseli şi optimişti, scenariştii şi regizorii vor fi fost tot aşa. Cu ocazia aceasta şi într-o atmosferă veselă publicul a fost informat din ce cauză Armata sărbătoreşte ziua de azi. Că se comemorează eliberarea ultimei bucăţi ocupate de pământ românesc.Din această perspectivă, eu zic că se face într-un mod hazliu educaţie patriotică. Bine e că se face şi aşa. Însă, mi-a părut rău că nu am auzit pe nimeni care să-i ureze mulţi ani armatei noastre.Care în cel de-al doilea RM a luptat după cum au cerut necesităţile reuşind să repare greşeli politice şi să producă restituirea măcar a unei mari părţi din teritoriul naţional răpit şi ocupat.Care în vechiul regim a proiectat forţa necesară pentru siguranţa şi stabilitatea statului. Fără de care Revoluţia română nu ar fi devenit faptă.

De aceea, doresc să amintesc tuturor refrenul unui cântec din popor: "Nu da, Doamne nimănui ...Viaţa militarului ..."

Un articol globalist

  Cu scuzele de rigoare,postez un articol trimis de un bun si apreciat prieten, legat de parul alb al pensionarilor.
   Acest articol a fost publicat pe      http://politicstand.ro/huliganii-cu-par-alb/ de o tocilara pedelebista

   

Huliganii cu păr alb

                                                                                                         September 1, 2012   Angela Tocilă

Huliganii cu păr alb au apărut în ianuarie 2012, au fost scosi din papuci si pijamale, adunati de prin parcuri unde chibitau vreun joc de table, de prin itrandurile cu intrare gratuită pentru pensionari, din mijloacele de transport gratuite pentru pensionari și din stațiunile gratuite pentru pensionari. Li s-a amintit că crapă de foame, că li se desfiintează smurdul si salvarea si nu vor mai avea pe cine să cheme când au diaree sau colici biliare după ce se-ndoapă ca porcii după post. Le-au arătat vinovatul si i-au invitat să-l scuipe în orice ocazie, indiferent ce face, bine sau rău și ei au consimțit bucuroși că li se oferise în sfârșit ocazia la care tânjiseră în dictatură dar în secret deplin, să schimbe țara. Și-au îndesat protezele în gură, au învățat sloganurile pe de rost, că huiduielile le știau deja, au luat banul și s-au pus pe treabă.

Voiculescu a decis că armata lui are nevoie de un lider si l-a însărcinat pe Dogaru să mâne trupele de hodorogi pârtâiti în luptă. Mosii și-au îndesat cozoroace pe capetele seci să nu-i bată soarele-n neuronul încă zglobiu, iar doamnele și-au pus pălării cu panglici înflorate, semn de distincție și respectabilitate, asta până și-au deschis gurile știrbe și și-au vărsat veninul de năpârci idioate, blestemând și înjurând ca ultimul birjar. Și-au înmuiat labele proletare în piscina vilei Dante și-au porcăit-o pe Ioana Băsescu pe stradă. Au țipat că au muncit o viață-ntreagă de s-au rupt frecând strungurile prin uzine, plimbând hârtii prin instituții, dând cu subsemnatul pe la Secu. Militarii în rezervă au suferit cel mai mult, ei având de luptat prin crâșme, umilind soldații prin cazărmi, bătându-și nevestele și copiii acasă. Le-a fost atât de greu toată viața încât acum la bătrânețe, s-au decis în sfârșit să trăiască tinerește, luând frâiele democrației în mâini și dând cu ea de pământ.

Rușine n-au. Au pierdut-o demult de pe vremea când se călcau în picioare la cozi la parizer, aclamau și aplaudau familia Ceaușescu, își turnau vecinii care primeau străini în vizită. Au mai lăsat din ea după 89 la cozile pentru bilete de tratament, unde se luptau pe viață și pe moarte, la cele pentru alimente gratuite pe care le cărau cu taxiul, la pupări de moaște, la sarmale. Luptele lor sunt totale: iau sarmaua sau mor, iau biletul de tratament sau mor, pup moaștele sau mă ia dracul. Ei urăsc pe toată lumea: pe tineri că-s frumoși și-n putere, pe bogați pentru că au bani, pe săraci că-s proști, pe copii că-s obraznici. Îl iubesc doar pe poștaș că le-aduce pensia și pe Voiculescu că le dă bani și ocazia, mijloacele de a-și manifesta ura.

În condiții normale ar putea părea niște bunici cumsecade care tocmai ce-au pus nepoțeii la culcare, i-au învelit cu dragoste și le-au spus povești. Doar că ei nu știu povești pentru că n-au citit în viața lor o carte, nu și-au pus nepoții în pătuț pentru că probabil nici fiii sau fiicele  nu-și lasă copiii pe mâna lor. În condiții normale, părul alb ar fi dovada înțelepciunii, a unei vieți din care ai învățat ceva, a respectabilității. În toate culturile, seniorii sunt respectați și ascultați. La noi, seniorii protestatari de ocazie nu sunt altceva decât țoapele, curvele, turnătorii, cizmele, foștii activiști de partid care au îmbătrânit degeaba și-au trecut prin viață ca gâsca prin apă, având o singură grijă, să le fie mațul plin.

Azi s-au dus să scuipe și să huiduie o pereche de tineri căsătoriți, cu nerușinare de derbedei fără căpătâi. S-au dus să-și verse veninul acumulat la antena 3 unde-și trăiesc viețile inutile, jalnica existență de nevertebrate mereu flămânde, după care cu siguranță mulți dintrei ei, se vor duce pioși mâine la biserică unde popi burdihănoși le vor ierta cu mărinimie orice păcat contra unei sume modice ruptă din tainul murdar primit de la stăpânul Voiculescu… Și dacă le spui că-s neam de slugă și le bați obrazul, te scuipă și cer respect.

Autor: Angela Tocilă

Un partid transnaţional ...şi ce dacă ?

Cercetare privind crearea unui sistem de partid transnaţional, 2010

Trebuie să spun că în timp ce noi ne petrecem vremurile divizaţi de conflictul politic actual ideologia europeană luată în sensul cel mai larg propune idei şi ia în dezbatere o teză politică extrem de interesantă legată nu de ideea unei Europe unite, ci de a unui Partid European Transnaţional. "Pe drumul creării partidelor transnaţionale din Europa: de ce şi cum a fost înfiinţat Partidul Popular European" (2006) este intitulat articolul cercetătorului Steven  Van Hecke, cercetător la Fundaţia flamandă a Departamentului de ştiinţe politice din Universitatea din Antwerp;"Europa: Eu lupt, eu înving" (2009) de Wilfried Martens, actualul preşedinte al PPE; "În slujba Europei: Originile şi evoluţia Partidului popular european" (2011) de acelaşi plus T. Jansen.

Încă de la începuturile fondării Uniunii Europene exista şi ideea creării unei structuri politice care să rezolve o problemă de comunicare, mai bine zis de armonizare a politicilor comune europene cu politicile naţionale. Altfel spus, între europarlamentari şi partidele naţionale dialogul era excepţia şi nu regula şi adeseori politicile naţionale promovate de guvernele naţionale erau în dezacord cu politica (comună ?)  a UE. Aşa a apărut, iniţial grupul creştin-democraţilor (începutul anilor '50), pe urmă un Comitet politic care să armonizeze politicile creştin-democrate, ulterior în baza unor proceduri similare a apărut  Partidul European Creştin-Democrat.

Nu avem vreme să ne ocupăm de istoria creării PPE (1976, dar cu acest nume din 1978), ar fi însă de subliniat că Wilfried Martens pe filiera creştin-democrată a avut un rol important în accelerarea creării partidului . Important este că cel puţin o parte dintre ideologii UE au conceput procesul de creare a Uniunii Europene ca o dezvoltare graduală care să pornească de la o piaţă comună, o uniune economică, o uniune monetară  şi în final una politică, reprezentată de un partid transnaţional. Între justificările ulterioare privind intenţia organizării se prezintă şi aceea că "ceea ce aveam în minte era mai degrabă o asociaţie ca un club politic care să furnizeze un cadru de dialog între figurile politice din statele membre şi grupurile europarlamentare. Impulsul final [ca o contrareacţie-n-a.] l-a dat alianţa politică între socialişti şi partidul comunist francez, cât şi dezvoltarea ideologică a unor partide comuniste în "euro-comunism [...]" (apud Hans August Lücker and Karl Josef Hahn, Christliche Demokraten bauen Europa, Bonn, 1987, 130.)

Mă întreb însă dacă ideologii creaţiei Uniunii Europene şi a Partidului European Transnaţional au fost exclusiv europeni. Cel mai probabil, răspunsul este nu, deoarece trebuie să ne amintim de existenţa blocului sovietic în anii de pionierat ai UE şi de interesele SUA privind anticomunismul şi îndiguirea comunismului. Oricum am privi lucrurile ajutorul economic (planul Marshall), reconstrucţia unei Europe Unite ar fi avut nevoie şi de un gardian care să asigure faptul că socialismul sau comunismul vor fi dacă nu eliminate, atunci cel puţin reduse la un nivel care să nu contravină intereselor statale ale SUA. Un partid transnaţional ar fi reuşit să suplinească un astfel de rol.

Este PPE un partid autentic transnaţional ? Este acesta gardianul SUA împotriva comunismului ? Greu de afirmat, deoarece nu este deloc uşor a fi descoperite caracteristicile care să confere respectivul titlu acestei organizări. Poate doar dacă ar fi analizate Internaţionala muncitorească, a II-a şi a III-a. Totuşi, PPE întreţine legături strânse cu SUA. Dacă e să ne luăm după Wikipedia  atunci "The EPP has close relations with the International Republican Institute (IRI), an organization funded by the American government specially to promote democracy and democratization. EPP and IRI cooperate in the framework of the 'European Partnership Initiative'.^[11] EPP President Wilfried Martens endorsed Sen. John McCain, the Republican nominee for president, in the 2008 United States election^[12] (McCain is also IRI Chairman)".(http://en.wikipedia.org/wiki/European_People%27s_Party#EPP_and_the_US)

Dar, în locul unor caracteristici UE ne propune proceduri pentru crearea unui astfel de sistem (http://www.eui.eu/Projects/EUDO-OPPR/Documents/StudyOPPR-PE.pdf).
Până una alta, PPE este cel mai puternic grup parlamentar din Uniunea Europeană. Este o structură extrem de sofisticată care posedă propriul "think-tank" (http://www.europeanideasnetwork.com/) ba chiar şi o televiziune proprie (http://www.eppgroup.eu/tv/default_en.asp?vid_id=110204_twa" difuzată prin internet. Aici, am descoperit şi două reportaje televizate profesioniste despre România.

http://www.eppgroup.eu/tv/default_en.asp?vid_id=081017_event
şi
http://www.eppgroup.eu/tv/default_en.asp?vid_id=100916_event

Dintre românii care fac parte din PPE îi putem cita: 1) pe domnul membru PDL Marian Jean Marinescu care ocupă din iunie 2009 funcția de vice președinte in cadrul grupului PPE. El este responsabil pentru grupul de lucru “Buget şi politici structurale”, coordonând lucrările grupului PPE în cadrul comisiilor de buget (BUDG), de control bugetar (CONT), de dezvoltare regională (REGI), de agricultură (AGRI), de pescuit (PECH) şi de provocări politice (SURE). (http://www.marian-jean-marinescu.oltenia.ro/?cat=7). Ei, ei, provocările politice ? ...astea trebuie eliminate nu-i aşa ?; 2) pe domnul Dacian Cioloş (http://www.epp.eu/commission.asp?z=5D57). Spre onoarea lor, aceştia nu s-au implicat în recentul scandal politic, ştiind că "bună sau rea, este patria mea" şi aplicând mai vechiul principiu că "rufele murdare se spală în familie".

Despre PPE, ca instituţie, numai de bine. O fi sau n-o fi transnaţional asta nu pot s-o declar. Legat de evenimentele din urmă, însă, am îndoieli privind corectitudinea evaluării situaţiei din România. Acestea ar putea fi puse şi pe seama persoanelor din conducerea PPE şi a Comisiei Europene, dar în locul psihologizării unei probleme politice, poate că ar fi mai rodnică o interpretare fenomenologică. Să punem între paranteze toate pornirile viscerale şi să vedem poziţia României în interiorul UE, în anii de după aderare care au coincis cu regimul politic PDL. Ajutoare financiare care nu sunt absorbite, altele (nu puţine) suspectate de fraudă. O economie care dă rateuri, trăgând în jos economia europeană. Foarte multe infracţiuni comise de cetăţeni români în exterior. O emigraţie masivă din impotenţa generării locurilor interne de muncă. Acestea ar fi aspecte vizibile semnalate de organismele UE, mass-media şi FMI. Dar, care sunt celelalte aspecte şi cum au ajuns ele la cunoştinţa UE ? Păi, uitându-ne bunăoară fie şi numai pe blogul domnului Marian Jean Marinescu vom observa că în exterior se bate monedă pe reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei. Astfel, "în data de  6 iunie 2012 europarlamentarul Marian Jean Marinescu, împreuna cu Fundația Hannns Seidel, a găzduit  la Bruxelles, o conferință referitoare la "Reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei: cazul românesc." La conferinţă s-a discutat despre statul de drept şi transparenţă ca precondiţii ale integrării depline în UE. De asemenea, cum Comisia europeană acordă sprijin şi evaluează printr-un mecanism de verificare progresele înregistrate. Şi cam atât. Ce nu ştie Comisia europeană despre statul de drept şi transparenţă, o ştim în schimb mai bine noi cei de pe aici înscrişi pe listele permanente de vot. Cei de pe listele suplimentare o ştiu mai mult intermediat prin fel şi fel de institute culturale şi ambasade. S-ar putea spune multe, dar nu vrem să ne împroşcăm cu noroi ţara.

Totuşi, îi rugăm pe campionii democraţiei din PPE şi CE să ne înveţe cum să ajungem la statul de drept, cum să ajungem la transparenţă, cum să eradicăm corupţia, cum să ajungem la eficienţă economică ? Să se informeze mai bine asupra situaţiei interne şi să nu mai creeze situaţii ilare şi ridicole. Legat de recenta problemă a referendumului Doamna Viviane Reding ar fi trebuit să judece aşa: Domnul preşedinte suspendat a spus că "puciştii uselişti" nu se lasă până nu ne iau justiţia. Dar, vezi bine că din ce spune regimul PDL şi ce se discută prin conferinţe la Bruxelles justiţia trebuie reformată (pentru că nu e bună). Atunci, la ce dracu' să ia ăia justiţia şi de ce să o păstreze ăştialalţi ? Îmseamnă că, totuşi, e bună la ceva. Domnul Barroso a fost îngrozit când Monica Macovei a declarat ritos că a fost dată o "lovitură de stat". Dar, se ştie că statul nostru nu e transparent. Şi dacă nu e transparent, atunci bineînţeles că "lovitura de stat" poate însemna orice altceva, de la un referendum legal pentru demitere până la un croşeu la figură. Deci, trebuia mai multă precauţie în evaluarea informaţiilor. Despre "statul de drept" cu "curtea constituţională" nu vreau să vorbesc. Dar, despre statul tradiţional, da. Când i se organizează unui europarlamentar, rudă de gradul 1 cu preşedintele proaspăt repus în funcţie prin intervenţia fermă a UE şi SUA, o "nuntă cu dar", unde peste 600 de invitaţi pun în plic de la 1 la 2 mii de euro, mă gândesc că ăsta e statul tradiţional şi va fi cam greu cu integrarea. Pe la noi, la nunta tradiţională, când se face dar ca să fie ajutaţi tinerii miri ce cu greu pornesc un drum în viaţă mai întâi se întreabă naşii sau alte cunoştinţe: cât se pune în plic ? 

Vă mulţumesc la rândul meu că prin intervenţia fermă aţi salvat instituţiile statului din România, acestea devenind mult mai consolidate acum. Mai aveţi, totuşi, încă o obligaţie de onoare. Să salvaţi instituţia democraţiei ! O veţi face ?

Referinţe:

1) http://www.springer.com/978-3-642-19413-9


2) http://en.wikipedia.org/wiki/European_People%27s_Party

Mai multă "europă"

Spicuiesc din comunicatul de presă al Partidului popular european, din 3 septembrie 2012.

Că Adunarea politică a PPE s-a întâlnit pe 3 septembrie la Parlamentul european din Bruxelles pentru a finaliza pregătirile pentru cel de-al 21-lea Congres al PPE la Bucureşti, în 17 şi 18 octombrie.Întrunind 73 de membri din 40 de ţări Adunarea politică a PPE a reafirmat sprijinul pentru Iulia Timoşenko şi a discutat de asemenea ultimele tendinţe politice din Georgia cu prim ministrul Vano Merabishvili.Cu această ocazie preşedintele PPE Wilfried Martens a spus: "PPE va desfăşura cel de-al 21-lea Congres luna viitoare la Bucureşti. Găzduit de preşedintele Traian Băsescu şi partidele noastre membre PDL şi UDMR, Congresul PPE va discuta în principal eforturile neobosite desfăşurate de Partidul popoarelor europene pentru a contracara problemele cu care se confruntă cetăţenii Europeni din perspectiva crizei economice globale. Singurul răspuns la aceste provocări este "More Europe" (Mai multă Europă) care de fapt este şi tema Congresului nostru. Mai mult, felicit decizia conducerii Partidului socialiştilor europeni de a renunţa la Congresul lor de la Bucureşti şi a muta evenimentul la Bruxelles. Decizia PES arată în mod clar cum căpeteniile socialiste şi liderii politici pun valorile Europene deasupra consideraţiilor partizane".

"Democraţia şi supremaţia legii sunt valorile împărtăşite şi apărate de PPE de-a lungul întregului continent, iată de ce Adunarea politică a PPE a întâmpinat-o cu bucurie pe Eugenia Timoşenko, fiica Iuliei Timoşenko care acum este la închisoare împreună cu alţi prizonieri politici. Mărturia ei vibrantă privind încarcerarea politic motivată a mamei sale este o reamintire perpetuă a fragilităţii democraţiei în Ucraina".(http://www.epp.eu/pressnew.asp?artid=1901)

Şi aşa mai departe, hăt până la deschiderea Congresului. Domnul Martens este desigur o persoană chiar pătrunsă de valorile democratice şi europene. Şi sensibilă, pentru că, iată, aduce un frumos omagiu fiicei Iuliei Timoşenko. Dar, nu am eu căderea să-l analizez pe domnul preşedinte al PPE, lasă s-o facă alţii, analiştii, ambasadorii, apologeţii bunei guvernări etc. Pot în schimb să analizez şi să mă mir de următoarele. De faptul că prin prisma alocuţiunii, acest congres care vrea să le dea românilor mai multă ... europă [sic] - bineânţeles spre binele public al celor pomeniţi - nu găseşte de cuviinţă să pronunţe câteva cuvinte despre noi din ţara noastră. Nici despre Parlament, nici despre guvern. Aici, contează numai "mai multa europenizare", "Traian Băsescu", "PDL şi UDMR". Nu credem în reaua credinţă a popularilor populişti, ci mai degrabă într-o nevinovată neglijenţă. Când le priveşti chipurile serafice din fotografia postată pe site-ul web (http://www.epp.eu/pressnew.asp?artid=1901) oricine îşi dă imediat seama că eforturile fără întrerupere i-au adus într-o stare de uşoară amnezie, ceea ce scuză omisiunea. Dar, "scuzaţi expresia c-a trecut impresia !" sau "scuzaţi expresia c-a trecut impresia !". Oare ce să alegem dintre cele două ?  Că toţi românii dezinformaţi care au votat pentru demiterea preşedintelui suspendat vor primi "mai multă europă" mai întâi de la Adunarea politică a PPE, pe urmă de la organele membre din România ? Că uite ce i s-a întâmplat Iuliei Timoşenco care nu a vibrat cu partea nepopulară ucraineană şi noneuropeană ? Că se vor da drumul la fondurile europene, dacă ne mărturisim vina de a fi participat la "puciul parlamentar USL ? Că se face precampanie electorală pentru viitoarele alegeri parlamentare din decembrie ? Nici una, nici alta, poate doar o înfierare patriotică ori o admonestare uşoară. După care toate ziarele elitiste de la noi şi din UE nedecuplate de la critica negativă permanentă vor prelua temele şi le vor prezenta lumii întregi aşa cum sunt ele de-a adevăratelea. În România merge din rău spre mai rău şi iată că pe românii ăia nedemocraţi nu-i mai salvează nici un occidental serios, poate doar esticii, alţii decât ucrainienii ăia răi care ne-au ras insula cu şerpi şi nu ştiu ce tratate.

În acest context sumbru şi periculos doar preşedintele Traian Băsescu menţine corabia pe linia de plutire. Singura soluţie de a stabili conexiuni directe cu ambasadorii români din ţările care ne denigrează sau ne sunt indiferente este privită cu suspiciune de ministrul de externe şi revoltă de unii politicieni din opoziţie. Dar, asta nu e bine domnule Titus Corlăţean şi domnilor parlamentari. Sau e bine ? Apropo, Parlamentul european are două Camere sau una ?

Cică odată demult Casanova a cucerit o frumoasă doamnă şi se grăbea foarte tare să-i ofere mai multă ... - aţi ghicit era vorba de "cât de multă europă". Din păcate, luat cu graba şi emoţia - vezi că evenimentele l-au cam prins nepregătit - Casanova nu a reuşit să-i dea nici mai puţină, nici "mai multă europă" doamnei cu pricina. Atunci, aceasta i-a spus enervată: "Casanova, lasă femeile şi apucă-te de matematică !" Ceea ce nici nu schimbă datele problemei, nici nu ajută şi nici nu strică.

(Opiniile şi comentariile din articol nu reprezintă cu necesitate punctul de vedere al conducerii SCMD Bucureşti)

Scrie-i preşedintelui ! (doar cine doreşte şi are ceva de spus)

Fărâma noastră de democraţie atât cât o aveam s-a pierdut ca urmare a săvârşirii unor evenimente prinse de un referendum legal. De o lună şi mai bine, supuşi tuturor presiunilor mediatice şi îmbârligăturilor politice am acţionat fiecare după puterea noastră de înţelegere cu un vot pentru demiterea preşedintelui, cu unul împotrivă sau printr-o abţinere, urmată unui îndemn la boicot. Deşi o majoritate zdrobitoare a votat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, un cvorum impus din exterior şi îndemnurile la boicot ale preşedintelui în cauză a făcut ca cca 7,4 mil de votanţi pentru demitere să fie înfrânţi nu se ştie de cine, dar se ştie de ce. Pentru că marile puteri au decis că pentru România deocamdată este mai bună coabitarea. Dacă e să ne luăm după domnul Philip Gordon, românii nu au trecut "testul democraţiei". Mă gândesc că dacă nu am trecut testul acesta, noi trebuie să înţelegem că democraţia nu are importanţă pentru noi, nu ne trebuie, nu ne serveşte la nimic. În cazul acesta putem fi abandonaţi fără îngrijorări morale unui mai vechi şi binecunoscut de noi - stat autoritar. Dar, atunci la ce-a mai fost bună Revoluţia din 1989, le ce executarea soţilor Ceauşescu, la ce renunţarea la un stat totalitar ? Nu pentru democraţie s-a luptat atunci ?

 În SUA partea de democraţie a cetăţeanului este apărată cu pasiune şi aviditate. Părinţii fondatori ai Americii au impus prin elevaţia lor morală şi erudiţia în ale legilor şi filosofiei sociale atitudini politice şi cetăţeneşti care s-au transformat în norme culturale, dacă vreţi în instituţii sociale. Una dintre acestea este instituţia scrisorii către preşedintele statului. Spre exemplificare voi prezenta îndrumările oferite de Claudia Stanic pe site-ul web http://www.ehow.com/how_4561907_of-united-states-of-america.html privind redactarea şi trimiterea unei scrisori cu adresa preşedintelui. Astfel, ni se spune: "Preşedintele SUA reprezintă poporul, adică persoane la fel ca tine. Cea mai bună cale ca gândurile tale să fie înţelese este să-i scrii preşedintelui. O scrisoare permite luarea la cunoştinţă despre existenţa şi viaţa ta, prezintă opiniile tale despre o problemă actuală din societate, exprimă sprijin sau chiar critică în mod constructiv. În fiecare zi, echipa Casei Albe citeşte scrisorile care sosesc şi alege 10 dintre acestea pe care le înmânează preşedintelui. Dacă eşti norocos, scrisoarea ta poate fi printre cele 10 şi este posibil ca preşedintele să-ţi răspundă personal."

La noi - şi din acest punct de vedere - democraţia nu este apărată de cetăţean. Nu mai vorbesc despre faptul că a ajuns doar un cuvânt fluturat cu graţie şi oportunism de politicieni pe la urechile noastre. Dar, nici nu trebuie sărit imediat cu bâta şi scandalul. Faptul că marile puteri au decis ca Traian Băsescu să revină la Cotroceni poate fi o dovadă despre percepţia acestora privind capacitatea noastră de a înţelege mecanismele şi conceptele democratice, dar nu numai. Poate fi pusă şi în seama existenţei unei mari mase rurale, poate şi orăşeneşti (să ne aducem aminte ce se spunea când au început anchetele procuraturii) lipsite nu numai de educaţie cetăţenească, dar şi cu carenţe cognitive. Din această perspectivă, afirmaţia "oamenilor dezinformaţi" devine plauzibilă şi cred că a cântărit hotărâtor în evaluarea din exterior a situaţiei de la noi şi în luarea unei decizii.

Haideţi să facem un mic test. Dacă cititorul acestui articol se include între cei 7,4 milioane care au votat pentru demiterea preşedintelui suspendat, atunci să ia o coală albă de hârtie şi să scrie repede toate capetele de acuzare ce-i vin în minte, acţiunile prezidenţiale care l-au lezat în orice fel posibil. Aveţi ce scrie ? Dacă, da, atunci, felicitări, aţi trecut testul şi asta înseamnă că nu sunteţi un om dezinformat, ci că într-adevăr aţi suferit repercusiuni în urma deciziilor prezidenţiale şi că a fost corect din partea Dvs. să votaţi pentru demitere. Dacă nu, înseamnă că sunteţi un "om dezinformat", iar asta înseamnă să vă informaţi mai mult pe viitor.

Acum, dacă sunteţi un om informat şi aveţi ceva de spus poate că e bine să-i scrieţi preşedintelui Traian Băsescu care în curând îşi va relua atribuţiile. Scrieţi-i despre motivele care v-au făcut să votaţi pentru demiterea sa. Nu uitaţi să recurgeţi dacă este nevoie la o critică constructivă. Poate că asta este ultima noastră fărâmă de putere, de democraţie. Nu cred că preşedintele s-ar supăra pentru asta că doar dînsul a spus mai demult că va fi  un preşedinte bun şi pentru cei care au votat în contra sa. Oricum, nu supărarea sa contează, ci procedura democratică (sper să nu fie imediat interpretată ca "lovitură de stat"). Noi ne plângem de instituţiile noastre, dar nu încercăm deloc să iniţiem un dialog cu acestea.
Adresa la care se poate scrie este:

Compartimentul pentru

Probleme cetăţenesti, audienţe şi petiţii

Coordonator: GABRIEL-CRISTIAN PISCOCIU, Consilier de Stat

Adresa:

Palatul Cotroceni,
Bulevardul Geniului nr. 1-3
Sector 6 - Bucuresti - Romania,
Cod postal 060116

Telefon:    (+40-21)410.05.81 - interior 363; 305
Tel/Fax:    410.38.58
e-mail:      procetatean@presidency.ro

Termenul de raspuns la petitii, stabilit în baza art. 15¹ din Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, este de 45 de zile.
 
Despre toate aceste probleme le puteţi scrie şi guvernelor marilor puteri. Credeţi că vă vor acorda mai puţină importanţă decât altor persoane care au făcut-o deja ? Asiguraţi marile puteri că vă veţi apăra fărâma de democraţie. Bineînţeles, în mod legal, civilizat şi cetăţenesc. Că uite, altfel, ce se întâmplă: Marea mută nu sunt boicotatorii, ci noi. Şi pe urmă, ştiţi şi vechiul nostru proverb. "Mielul care nu plânge, nu primeşte ţâţă." 

Diferite adrese la care se poate scrie sunt:
jose.barroso@ec.europa.eu sau http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/contact/mail/index_en.htm
viviane reding     http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/reding/contact/index_en.htm
http://www.whitehouse.gov/CONTACT
http://www.elysee.fr/ecrire/
https://www.bundesregierung.de/Webs/Breg/EN/Service/Contact/contact_node.html
https://servizi.quirinale.it/webmail/
Alte adrese veţi găsi Dvs.

Fotografie: http://thecaucusblog.blogspot.ro/2009/07/sheila-jackson-lee-signs-on-to-letter.html

[Opiniile din acest articol nu sunt cu necesitate şi opiniile SCMD]

Cererea pentru eliberarea legitimaţiei militare pentru cadrele în rezervă

Alaltăieri, am trecut pe la Centrul militar zonal Cluj pentru a mă interesa de problema eliberării legitimaţiilor militare pentru cadrele militare în rezervă. La ghişeu, am fost informat că se primesc astfel de cereri. Procedura este simplă. La cerere se primeşte un formular tipizat, acesta este completat cu datele prevăzute, pe urmă i se adaugă o copie xerox nelegalizată după cartea de identitate şi se înmânează funcţionarului de la ghişeu de la care se primeşte o notă cu numărul de înregistrare a cererii.
Modelul cererii îl puteţi descărca şi printa de aici:



 Cerere Legitima Tie Militar A

Ordinul Ministrului Apărării gl. Corneliu Dobriţoiu poate fi citit aici:
Ordinul M 76din2012

Măreţia Dreptului ...sau poporul învins de popor

Mai deunăzi l-am văzut pe domnul preşedinte al CCR explicându-le jurnaliştilor care îl cam agasau despre viitoarea decizie că tocmai interpretarea oferă măreţie Dreptului: "Asta e măreţia dreptului, toate legile lasă loc de intrepretare. Mâine o să aveţi răspunsul referitor la referendum." (http://www.jurnalul.ro/politica/augustin-zegrean-curtea-constitutionala-referendum-621578.htm). Aşa o fi, dar iată că astăzi CCR ne-a oferit o decizie care nu prea lasă loc de interpretare. Adică, "Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în MO Traian Băsescu îşi reia atribuţiile" (http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/hotararea-ccr-privind-referendumul-prezentata-in-sedinta-comuna-a-parlamentului-si-publicata-in-monitorul-oficial-274404.html). Acum, nu vreau să fac referire la principiile domnului preşedinte al CCR şi la faptul că de data asta contrar aşteptărilor Curtea constituţională a decis să micşoreze prestanţa şi grandoarea Dreptului, dar câteva observaţii chiar merită a fi făcute.

Politic, referendumul a fost deja pierdut la momentul când puterile străine s-au zborşit mai abitir decât tătarii la călăreţii "loviturii de stat" pentru ca aceasta să organizeze referendumul în condiţiile impuse din exterior. Ce putea face guvernul, ce putea face preşedintele interimar, ce puteau face cu toţii. Supuşi ameninţării şi şantajului economic, cred că nu puteau face prea multe, decât să accepte. Să nu uităm că de obicei este mai uşor să găsim greşeli şi vinovăţii la alţii decât să analizăm situaţia cu luciditate. Tot politică a fost şi insinuarea (fără măreţie) a "loviturii de stat".

Tehnic, referendumul a fost pierdut mai întâi prin acceptarea acelui cvorum care a introdus conceptul poporului virtual. Voinţa poporului virtual se actualizează dacă 50% plus 1 (o persoană) se manifestă într-un anume fel. Aşa e legal. Mâine, în funcţie de necesităţile momentului şi de cine ştie ce hotărâri, voinţa de care vorbim poate deveni 75 % sau mai mare. Pe urmă, toată acea nebulozitate legată de liste, despre ce trebuie să conţină şi actualizarea lor. Tot o pierdere tehnică a fost şi îndemnul la boicot, preferatul coaliţiei pedeliste.

Mediatic, referendumul a fost pierdut cu largul concurs al unei părţi din mass-media care a pendulat între a se  feri să aibă o opinie personală şi împotriva "loviturii de stat". Media s-a prezintă ca şi cum nu ar avea capacitatea de a restaura măcar din când în când măreţia dreptului.

Naţional, a fost pierdut atunci când cetăţenii unguri au ascultat mai degrabă de direcţia internaţională decât de glasul inimii şi prietenii lor români.

Comunicaţional, nu fiindcă am fost mişcaţi de cuvântări frumoase, ci fiindcă instituţii de stat s-au implicat în mod partizan în jocul politic, organizând în mod clandestin şi acoperit campanii de influenţare. Totul dovedeşte că nu prea sîntem o  "societate deschisă", dar nu-i nimic vom ajunge şi acolo. 

Uman, a fost pierdut când discursul de tragedie antică al unor miniştri a lansat ideea evitării petrecerii unor bătrîneţi liniştite acasă, iar nu la puşcărie. Degeaba s-a străduit Adrian Năstase să ne arate pe blogul său că nu e chiar aşa rău acolo, dacă eviţi să priveşti şobolanii mai mari de 20 cm. Vedeţi, cifra asta este tot un fel de cvorum, dar aşa mai şobolănesc.

Sentimental a fost pierdut la Curtea constituţională. Dacă e să dăm crezare unor informaţii decizia de invalidare a stat în mîinile unei doamne care la rândul său s-a temut de şobolanii chiar mai mici de 20 cm şi de mâncarea de varză cu cartofi, servită cu lingura. Culmea, tot acea doamnă spunea mai demult că referendumul ar trebui anulat. Culmea, tocmai acea doamnă fusese în acelaşi context şi tot mai demult ameninţată de un deţinut nebun, dar cu convingeri politice obsesive care astfel a exercitat presiuni asupra amintitei doamne magistrat. Totuşi, nu punem la îndoială judecata clară a Curţii cu 2/3. Aceasta a constatat că referendumul a fost organizat corect, după listele iniţiale. Constatarea a fost făcută după ce a primit nişte liste ulterioare ce le modificau pe primele pe care le-a cerut şi le-a primit cu cheltuială de timp şi multă enervare. La ce le-a mai cerut ? Păi, e evident, deoarece regulile nu se schimbă în timpul jocului şi pe urmă trebuia arătat că referendumul a fost organizat corect. De aici, deducem că CCR  a primit de la guvern tot listele iniţiale. Măi, să fie ! N-o fi fost Poşta de vină că ei erau cu nemulţumiri şi greve ?

Acestea fiind zise se poate concluziona că preşedintele Băsescu nu s-a confruntat cu o mânie (voinţă) mare populară de demitere. Sub 50% plus 1 voturi pentru demitere e legal să-şi exercite în continuare atribuţiile, să ne reprezinte statul.  Deci, poporul care în cazul nostru a fost de 7,4 mil votanţi pentru demitere a fost învins de poporul 50% plus unu. Adică, poporul a fost învins de popor. Ceea ce este echivalent cu o culme a interpretării, o Măreţie a Dreptului. Aşa că să nu fim prea supăraţi, poporul ştie întotdeauna ce e mai bine pentru el. La coabitare, înainte, marş !

Mai lăsând gluma deoparte, rămâne o întrebare serioasă. De ce a recurs CCR la o amânare fără rost dacă oricum era antepronunţată mai de mult ? - ca să folosesc o sintagmă frecventă. 

Foto: http://www.lockepick.com/wp-content/uploads/2011/12/General-Mills-Justice-League-comic.jpg&w=387&h=580&ei=G-0zULH_JIrItAbWmIDoDQ&zoom=1&iact=hc&vpx=186&vpy=124&dur=43&hovh=275&hovw=183&tx=88&ty=120&sig=116283660397130708626&page=1&tbnh=165&tbnw=114&start=0&ndsp=19&ved=1t:429,r:0,s:0,i:67

Cu Constituţia-n mână ...şi Lady Gaga în piaţa ei

De când cu scandalurile astea interminabile legate de întâia Lege a României, când nu este clipă de tihnă lăsată de la bunul Dumnezeu, fiindcă sofiştii opoziţiei cu Constituţia-n mână argumentează şi cele mai vădite abateri de la un simţ comun (alţii îi spun bunul simţ) m-am gândit că ar fi bine să citesc şi eu mai amănunţit Legea supremă a statului. Nu de alta, dar altfel cum pot eu să separ bunele de relele, corectele de răuvoitele, justele de eronatele sau greşitele ? Cum să înţeleg mecanismele logice şi legice care ne guvernează buna noastră viaţă, cum să-mi fac o părere despre corectitudinea acuzaţiilor de "lovitură de stat", "imixtiune în justiţie" şi multe alte grozăvenii.Aşa că zis şi făcut ! Dat fiind cel mai recent scandal care a rezultat din cererea informală a preşedintelui interimar Antonescu către Consiliul superior al magistraturii şi Parchetul general de a fi discutate unele eventuale abuzuri ale procurorilor şi refuzul instituţiilor respective de a se conforma argumentat de preşedintele CSM cu principiul independenţei justiţiei cam astfel: "Potrivit Constituţiei României, procurorii nu sunt subordonaţi nici puterii legislative, nici puterii executive" (http://www.mediafax.ro/social/csm-ii-raspunde-lui-crin-antonescu-am-luat-act-cu-profunda-ingrijorare-de-acuzatiile-formulate-solicitam-neinterferenta-actorilor-politici-in-sfera-justitiei-9952137), am pus mâna pe Constituţie încercând să mă lămuresc puţin cum e sistemul. Ei bine, sistemul e tare năstruşnic. Art 131, din C.R.  ne spune că Ministerul public reprezintă interesele generale ale societăţii, apără ordinea de drept precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Aceasta se face prin procurori constituiţi în parchete, care funcţionează pe lângă instanţele de judecată şi care procurori conduc şi supraveghează activitatea poliţiei judiciare. Art. 132, al. 1, din C.R. privind statutul procurorilor ne spune că  ""procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei".
O primă observaţie în această tevatură constituţională şi reală ar fi că procurorii nu sunt magistraţi şi în activitatea lor trebuie să se supună  ministrului justiţiei. [Dovada este dată de faptul că Legea supremă defineşte expres această instituţie ca un "minister public" şi statuează că activează "pe lângă" instanţele judecătoreşti] Dar, de aici lucrurile se complică mult. Deşi Legea supremă prevede că aceştia se supun ministrului justiţiei, aceeaşi lege mai spune că în materie disciplinară ei răspund în faţa CSM. Deci procurorii se supun formal autorităţii ministrului justiţiei şi în mod real nu se supun. Aici principiile separării şi echilibrului (opoziţie egală) puterilor în stat a lăsat o breşă de semnificaţie, pentru că - la urma urmei - un simplu principiu de management cere ca să răspunzi în faţa celui care te controlează ierarhic. Să adâncim puţin problema. Cum răspunde disciplinar un procuror şi cine are dreptul să ceară punerea în discuţie şi sancţionarea ? Disciplinar, prin lege organică doar în faţa CSM, iar penal probabil că tot aşa din moment ce CSM îndeplineşte şi rolul de instanţă de judecată prin secţiile sale. Prin aceasta CSM îşi realizează rolul de garant al independenţei justiţiei. Prin această prevedere într-adevăr procurorii nu se subordonează puterii legislative. Totuşi, în ce priveşte puterea executivă avem o problemă pentru că tot aceeaşi Constituţie spune că procurorii lucrează sub autoritatea ministrului justiţiei şi după principiul controlului ierarhic. Păi dacă se supun autorităţii ministrului justiţiei, atunci acesta este îndreptăţit să ceară CSM deschiderea procedurilor administrative de evaluare şi sancţionare disciplinară pentru procurorii care au făcut eventuale abuzuri. Este adevărat că ministrul justiţiei nu are drept de vot în procedurile de judecare a procurorilor şi judecătorilor de CSM, dar important aici este faptul că CSM nu poate refuza acest demers, fiindcă altfel înseamnă că exercită suveranitatea în nume propriu, fapt interzis prin Constituţie.

Deci, dacă bine interpretăm evenimentele recent petrecute, acele "abuzuri" ale procurorilor s-au petrecut chiar sub autoritatea ministrului interimar al justiţiei, iar domnul Ponta ar trebui să ia toate măsurile pe care i le conferă legea.

Închei gândindu-mă cât de complicate sunt problemele dreptului şi justiţiei la noi. Într-o anumită măsură, acestea provin şi din lipsa discursului (în sensul filozofiei naturale) despre aceste probleme, dar şi din cauza  lipsei de educaţie cetăţenească. Totuşi, avem nenumăraţi tineri care termină dreptul, politologia, sociologia etc. Ei ar putea suplini această lipsă. Se bate multă monedă la noi pe statul de drept. Avem un stat de drept ? După definiţia constituţională a justiţiei aceasta se înfăptuieşte în numele legii. Dar, este întotdeauna legea dreaptă ? Îi aparţine poporului ?

Înainte de a merge la culcare încă câteva gânduri îmi vin în minte. Mă gândesc la primul proiect de constituţie autohtonă al "cărvunarilor moldoveni". Mă gândesc la idealul paşoptist de înfăptuire a unei Românii independente, unitare şi democrate. Independenţa ne-am câştigat-o în 1877. Unitatea am înfăptuit-o în 1918, iar pe urmă am pierdut porţiuni dragi din ea . Când am atins oare starea de democraţie şi stat de drept ?  Cum o menţinem ? Cine subminează puterea de stat va trebui să răspundă o dată şi o dată. Iar, adevărul iese el la iveală.

Îmi amintesc de Ştefan Zweig şi monumentala sa carte "Orele astrale ale omenirii". Îmi amintesc cum a explicat căderea Bizanţului. Semnele din lumea transcedentală există şi se arată. Trebuie doar oameni capabili să le citească. Ne apropiem acum de ora astrală a României care ne va pierde curând sau ne va duce mai departe. Dar, semnele nu sunt bune. Să respectăm Constituţia strigă mulţi cu gura mare. Oare unde se ascunde spiritul Constituţiei ? Poate că s-a pitit pe undeva prin piaţa care-i poartă numele. Iar, astăzi va fi alungat şi de acolo de zgomotele asurzitoare ale concertului divei Lady Gaga. Cineva a luat o decizie care exprimă cât de clar este posibil raporturile simbolice reale între persoană şi legea supremă. Ia gândiţi-vă ! În Piaţa Constituţiei să răsune textul "Caught in a bad romance", (Captivă într-o dragoste rea) nu-i oarecumva ciudat ? Da, Constituţia este acum captivă într-o dragoste rea. Totuşi, nu alungaţi Constituţia !

Exemplul OSI şi despre campaniile de influenţare strategică

Despre Oficiul de influenţare strategică creat de către Departamentul Apărării al SUA am auzit şi eu de pe internet (http://en.wikipedia.org/wiki/Office_of_Strategic_Influence) care ne spune următoarele: Înfiinţat pe 30 octombrie 2001 acesta a avut misiunea principală de a sprijini războiul împotriva terorismului prin intermediul unor operaţii psihologice în state-ţintă care generau activităţi teroriste. Activitatea sa este învăluită în mister, deoarece, după ce opinia publică a luat cunoştinţă de existenţa sa, secretarul apărării Donald Rumsfeld a anunţat la sfârşitul lunii februarie 2002 încetarea activităţii acestuia şi trecerea personalului la un alt departament. Se presupune doar că OSI era autorizat să efectueze activităţi de înşelare a unei populaţii ţintă prin prezentarea de informaţii false, imagini sau afirmaţii. Alte zvonuri spun că OSI ar fi trebuit să fie doar un centru de propagandă prin crearea de materiale propagandistice şi că nu ar fi avut misiuni de dezinformare. Misterul continuă deoarece anumite surse afirmă că în noiembrie 2002 Rumsfeld ar fi afirmat într-o conferinţă de presă că acesta a dispărut doar ca nume.

Acum eu cred că marile puteri îşi permit crearea unor atare structuri şi că aşa ceva va fi posedând şi Rusia, şi China, şi altele. Şi mai cred că urmând modelul marilor puteri chiar şi state mai micuţe şi-au creat organisme asemănătoare, însă nu la nivel strategic. Problema nu este anvergura operaţiilor, ci specificul şi calitatea acestora. Din această perspectivă, serviciile secrete ale oricărui stat suveran ar trebui să fie pregătite pentru a contracara şi a nu permite influenţarea afacerilor interne sau cel puţin pentru a asigura condiţii minime rezonabile de păstrare a unui climat politic intern adecvat şi echilibrat.Ce fel de activităţi desfăşoară structurile de genul OSI ? Desigur este vorba despre campanii de influenţare.

Credinţa mea intimă este că aceste oficii speciale se folosesc mult de mass-media naţională ca formator şi multiplicator de opinie şi că jurnaliştii sunt ţinta predilectă a lor. Opinia mea este că influenţarea populaţiei urmează un proces gradual, în trepte. Astfel, într-o primă etapă jurnaliştii de la toate publicaţiile trebuie convinşi (supuşi unui proces de schimbare a opiniilor şi atitudinilor) în concordanţă cu misiunile prevăzute. În pasul următor care nu exclude existenţa şi a unei linii de influenţate directă a populaţiei jurnaliştii vor transmite mai departe cu convingere opiniile şi vor transmite atitudinile dorite de influenţatori. Din această perspectivă, preşedintele suspendat a avut dreptate când a vorbit despre un anumit risc de securitate naţională legat de mass-media. Dar, nu ştim de fapt ce a dorit să spună, deoarece mai nimic nu este transparent la noi, statul prefigurându-se ca o rocă opacă şi inertă în comunicarea cu cetăţeanul. Poate că din premise eronate se ajunge la o concluzie adevărată sau există un alt adevăr.

Referitor la un risc de securitate naţională prin influenţarea mass-media, acesta în situaţia actuală a unei lumi globalizate există mereu ca potenţial. Ce se poate face pentru prevenire ? Jurnaliştii şi oamenii noştri din mass-media sunt persoane inteligente şi cred că sunt şi responsabile chiar dacă trebuie să se supună cerinţelor momentului, celor două legi care cer ca orice eveniment să fie prezentat ca o contradicţie puternic antagonistă şi un spectacol. Fiind inteligente şi responsabile influenţarea lor este precondiţia unei operaţii acoperite care să vizeze întreaga populaţie. Iar, condiţia preliminară pentru a evalua şi gândi critic dacă nu cumva se găsesc captivi într-un proces de persuadare este de a cunoaşte cel puţin definiţia unei campanii de influenţare. Ce este o campanie de influenţare ? După specialişti de valoare "este un proces care utilizează operaţii planificate - acoperite şi/sau la vedere (deschise) - care furnizează informaţie selectată şi indicii unor audienţe străine. Astfel de campanii de război psihologic încearcă să influenţeze percepţiile, cogniţiile şi comportamentele unor guverne străine, organizaţii, grupuri şi indivizi. Scopul operaţiilor psihologice este de a induce sau întări un comportament favorabil obiectivelor politice şi/sau strategice ale influenţatorului"(1). Este de reţinut faptul important că o campanie de influenţare strategică se desfăşoară la distanţe mari şi pe teritoriile altor state.

Acum că ştim toate acestea ne putem pune întrebarile şi va trebui să le răspundem neântîrziat dacă în aceste momente extrem de critice suntem supuşi unor campanii de influenţare externe sau/şi interioare şi cum am putea să ne vedem în linişte de problemele noastre interne ? Între iluzie şi realitate distanţa poate fi incomensurabilă fie prin diferenţiere extremă, fie prin identificare absolută.

(1) Kim Cragin, Scott Gerwehr, Dissuading Terror Strategic Influence and the Struggle Against Terrorism, 2005, RAND Corporation, p. 14 (http://www.rand.org/pubs/monographs/2005/RAND_MG184.pdf)
(2) Fotografie: http://www.allstarpics.net/0114001/012144791/office-of-strategic-influence-pic.html

P.S. Îmi pare rău că a trebuit să exemplific cu un caz de la prietenii şi aliaţii noştri americani, dar din păcate nu cunosc limba rusă sau chineză şi nici nu am reuşit să dau de vreo informaţie relevantă din alte zone, care să folosească la introducerea în subiectul dezbătut.

Ineluş-învârtecuş

"A fost un ineluş/Pe deget invârtecuş/Meşterul l-a rupt in două/Să-i dea folosinţă nouă." (cântec de grădiniţă şi incantaţie magică).

Nici nu a plecat bine emisarul american cu morgă de pompe funebre că războiul pentru democraţie şi împotriva loviturii  de stat purtat cu mare probabilitate de preşedintele suspendat şi o seamă de instituţii ale statului a luat o turnură nouă. Fără precedent în fenomenul politic românesc, anchetele judiciare iniţiate prin autosesizarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ au stârnit mirarea şi surpriza unora şi bucuria altora. Cât despre cei neutri aceştia cu o sfântă naivitate declară sus şi tare că ele vor fi fost necesare şi chiar dacă se aplică cu unele stângăcii efectul nu va fi negativ. Bănuiesc că fiecare parte are dreptatea şi adevărul său aşa că dacă mai adaug şi eu câte ceva oricum efectul nu va fi negativ.

Am observat cu toţii că împăciuitorul Departamentului de Stat american a declarat unor ONG-uri româneşti care se ocupă de treburile politice cum că printre altele "au existat informaţii credibile despre fraude masive la vot". Se pare că asta este cheia problemei. Dar, de unde or fi apărut asemenea informaţii ? Nu cumva de pe buzele preşedintelui suspendat în acele momente când "prietenii" celor două personalităţi au fost invitaţi să părăsească sala de dezbateri ? Cel mai probabil că este aşa, iar dovada vine din acţiunea posterioară şi imediată a procurorilor care-i investighează pe votanţi. Chiar dacă intimidarea votanţilor nu se va produce şi din această perspectivă a lucrurilor cel puţin unul dintre obiectivele agendei puse în lucru nu va fi atins, mai rămâne o mare problemă. Aceea că întreaga acţiune a Parchetului a devenit cu ştire sau fără ştire, cu voie sau fără voie, o imensă campanie mediatică prin care se inoculează şi acreditează ideea că a existat o fraudă masivă la alegeri şi că cifra votanţilor pentru demitere nu ar fi reală. 

Implementarea unei afirmaţii mincinoase are consecinţe importante şi grave pentru cetăţean, dar cetăţenii noştri naivi mai cred încă că adevărul iese mereu la suprafaţă şi că statele europene şi mai ales SUA care sunt campioanele democraţiei nu vor permite o minciună politică. Dar, nu este aşa. Toate evenimentele de până acum ne demonstrează părtinirea cu care este voit percepută situaţia de la noi şi nu putem exclude pe de-a-ntregul ipoteza că o parte dintre meşterii acestui complex război psihologic având ca ţintă pe cetăţeanul onest din România au domiciliul aiurea. 

Dacă este ceva cu adevărat interesant în aceste uriaşe campanii de dezinformare, atunci acesta este procesul prin care un neadevăr este prelucrat şi transformat în adevăr. Pentru a înţelege mai bine cum stau lucrurile să ne oprim puţin asupra cazului "erata de la tata". Evident CCR a adoptat perfect legal o decizie. Ulterior, preşedintele a făcut prin intermediar şi mijloace de procedură discutabile o completare care a întors cu 180 de grade sensul mesajului iniţial. Pe urmă s-a discutat dacă acea modalitate de trimitere era sau nu legală. S-a ajuns la concluzia că da. Ulterior, toate ziarele au comentat cam aşa: "Erata trimisă era legală". Dar, corect ar fi trebuit să spună: "Erata a fost trimisă, legal", ceea ce evident înseamnă altceva. Că erata a fost trimisă legal, asta nu înseamnă că decizia din erată este încărcată cu legalitate. Când cineva a făcut această observaţie s-a spus că 6 judecători ştiau de erată. Ei bine, faptul că 6 judecători ştiau de erată nu înseamnă că erata este investită cu legalitatea procedurii. În cazul prezentat, printr-o precaritate a proprietăţii termenilor, printr-un simplu (sau poate prea complicat) joc de cuvinte un neadevăr a fost interpretat ca adevăr.

Tot aşa şi cu masiva anchetare asupra fraudei la vot, dar aici este altceva. Din moment ce emisarul american s-a pronunţat că există informaţii credibile privind "fraude masive la vot", trebuia să fie oferită şi o dovadă. Nu are nici o importanţă că dovada nu există. Tot ce contează este aparenţa dovezii, ipostaza şi simulacrul acesteia. Încercarea legală de a dovedi temeinicia unei acuzaţii de fraudă va trece drept dovadă de fraudă atunci când va fi introdusă în actul discursiv, lingvistic. Astfel, vreun înger în alb va putea spune: "Au existat fraude masive la vot. Dovada este amploarea investigaţiilor desfăşurate de Parchet". Mass-media internaţională şi marile puteri vor relua această "dovadă".  Şi gata ! Dintr-un neadevăr s-a ajuns la un "adevăr". Presiuni inimaginabile vor fi puse în operă împotriva actualului guvern şi acelora care au votat pentru demiterea preşedintelui suspendat.  

Procedee ingenioase prin care partea se substituie întregului, procedura esenţei şi forma fondului, precum şi alte paradoxuri lingvistice sunt puse în circulaţie pe durata războiului psihologic. De aici ce să mai credem noi alegătorii ? Să-l credem pe Philip Gordon cînd ne spune că "orice rezultat este lipsit de legitimitate", ceea ce automat ar fi trebuit să însemne demisia voită şi conştientă a preşedintelui suspendat sau să-l credem când ne vorbeşte despre "fraude masive la vot". Păi, dacă nu s-a produs "demisionarea" [termen inventat de fostul ministru de interne Ioan Rus] de către americani a preşedintelui suspendat, atunci înseamnă că SUA au dat undă verde readucerii cu orice preţ a lui Traian Băsescu la Cotroceni. Mi-e teamă să nu fi dat chiar unele indicaţii (dacă ţinem seama de experienţa istorică a politicului american privind manipularea alegerilor în state ţintă).

Astfel, este exemplul alegerilor din Chile, 1964, când SUA au favorizat partidul creştin-democrat pentru ca să nu ajungă la putere comuniştii. Operaţiuni acoperite de influenţă politică ale CIA s-au concretizat în: 1) prin diverşi intermediari fonduri băneşti substanţiale au ajuns în mâinile creştin-democraţilor; 2) consultanţă pentru desfăşurarea campaniilor politice în stil exclusiv american; 3) acţiuni politice în rândul segmentelor de populaţie chileană, în favoarea creştin-democraţilor; 4) propagandă prin toţi vectorii şi demonstraţii organizate; propaganda a încercat prin tactici de înfricoşare să-l apropie pe Allende de atrocităţile blocului sovietic şi cubaneze; 5) propagandă neagră pentru discreditarea lui Allende. (James A. Barry, Managing Covert Political Action in Guideposts from Just War Theory).

Dar, putem noi presupune asemenea lucruri ? Suntem în UE, suntem membri NATO, suntem egali în drepturi cu ceilalţi, suntem pe calea transformării radicale într-un prosper stat capitalist neoliberal. De ce să fi dresat SUA, partenerul şi aliatul nostru, vreo astfel de acţiune specială ? Nu cred că onorabila doamnă Hilarry Clinton ar avea de-a face cu aşa ceva. Nici funcţionarul său specialist în europene şi euroasiatice. Şi nici respectabilul Barrack Obama. Să fie vreun serviciu secret clandestin care-şi face de cap fără ştirea Congresului ? Păi nu, nu poate fi nici asta. Cel mai probabil, tot acest ineluş-învârtecuş ni se datorează pe deplin. Politicianismul şi bizantinismul ca două trăsături fundamentale şi neaoşe pot explica multe. Totuşi, niciodată nu-i vor lămuri pe cei care au votat pentru demiterea preşedintelui că este legitim ca să revină la Cotroceni. Iar, legalitatea ca să fie legală trebuie să izvorească din legitimitate, altfel nu e democraţie. Pe urmă, mai e un amănunt. Doamnă Hillary Clinton, dacă mai trimiteţi emisari pe aici pe la noi nu mai alegeţi specialişti policalificaţi, ci specialişti specializaţi. Fiindcă este evident că "euro-penele" nu au nici o legătură cu "euro-asiaticele" de pe la noi. Şi atunci cum să înţeleagă domnul Gordon care-i situaţia şi cum să vă informeze corect ?


Şi acestea fiind zise să ne continuăm descântecul: "A fost un ineluş/Pe deget invârtecuş/Meşterul l-a rupt in două/Să-i dea folosinţă nouă./E aşa ca un colac/Cu miere şi cu mac/Nu-l mâncaţi/Că va-nşelaţi!"



Referinţe:
1) James A. Barry, Managing Covert Political Action in Guideposts from Just War Theory)
2) fotografie http://www.radumarian.org/

Perturbarea deciziei raţionale prin alterarea emoţiilor pozitive

Problema deciziei sub influenţa emoţiei este astăzi de mare actualitate din perspectiva alegerilor de orice fel ar fi acelea. Politicienii, fie ei chiar de anvergură, au puţine şanse să câştige alegerile dacă echipele lor nu au specialişti de marcă în domeniile ultramoderne ale psihologiei sociale. Cîştigă numai acei în spatele cărora cunoscători şi planificatori atenţi influenţează emoţiile votanţilor în aşa manieră încât aceştia să se îndepărteze de la raţionalitate.
Teoria raţionalităţii ne învaţă că o persoană se ghidează în alegerile sale în mod raţional, în funcţie de sistemul câştig-pierdere, încercând să
 maximizeze câştigul şi să minimizeze pierderea. În procesul evaluativ, o persoană se ghidează după mărimea (valoarea) câştigului şi după percepţia şansei de a ajunge la acest câştig. Astfel, orice persoană care urmează a se deplasa la vot evaluează care ar fi câştigul individual (sau public cu consecinţe asupra vieţii personale) şi şansa de a putea ajunge la acel câştig fără costuri (subiective) mari. Din această teorie rezultă că în lupta pentru democraţie prin intervenţia unei puteri asupra percepţiei şanselor de atingere a scopurilor, în sensul unei percepţii de şansă diminuată sau mică, o persoană poate fi descurajată. Mitul infailibilităţii şi percepţia indusă a eşecului acţionează în aceste situaţii în mod extrem de distructiv.
Cercetările legate de luarea deciziei sub influenţa emoţiei au arătat că afectele perturbează grav modelul teoriei raţionalităţii şi că acele persoane supuse emoţiilor încep să aplice alte criterii de evaluare decât câştigul rezultat în urma luării deciziei şi şansa de a-l atinge. În acest domeniu există multe explicaţii şi teorii, dar pentru actualitatea noastră merită să reţinem şi prezentăm doar câteva mai interesante. Astfel, una dintre acestea afirmă că stări puternice de emoţie pot fi induse [bineînţeles prin mass-media] prin prezentarea unor informaţii sau istorisiri alarmante şi prin imagini şocante.Datorită informaţiilor induse, în funcţie de sensibilitatea personală şi predispoziţiilor cognitive, o persoană poate deveni tristă, nefericită, pesimistă sau dimpotrivă neliniştită, îngrijorată sau înfricoşată. Bineînţeles, a treia alternativă este posibilă, adică mânia. Punând luarea deciziei în legătură cu riscul şi emoţiile, cercetări efectuate în 2000 (Lerner & Keltner (2000, 2001) au demonstrat că persoanele pot fi grupate în clase, astfel: 1) persoane înfricoşate care nu pot aprecia din perspectiva teoriei raţionalităţii şansele de câştig şi valoarea câştigului; astfel de persoane sunt extrem de sensibile la idea de risc şi preferă să accepte numai situaţii de decizii cu risc minim; 2) persoane pesimiste, nefericite care acceptă decizii cu risc mai mare decît înfricoşaţii, bineînţeles pentru cîştiguri pe măsura riscului; pesimiştii sunt persoane care din perspectiva teoriei alegerilor raţionale pot evalua cel mai bine situaţia reală; 3) persoane mînioase, furioase, care acceptă decizii cu grad mare de risc. Alte cercetări arată că în stare de emoţie puternică nu ne putem evalua bine relaţiile şi reacţiile inter-temporale (Loewenstein et al. 1998). Concluziile arată că emoţiile care intervin prin compararea unei situaţii reale cu o realitate contrafăcută sau în jocul mai multor realităţi contrafăcute duc la percepţia că numai una dintre acestea este posibilă.
Mai pot fi adăugate aici tendinţe de armonizare a fenomenelor cercetate astfel încercându-se realizarea unei teorii a raţionalităţii emoţionale în care intră în joc termeni speciali bazaţi pe realitatea emoţiei anticipatoare. Această teorie se poate rezuma, astfel: Decizia noastră implică două opţiuni (alegeri). În procesul de luare a deciziei noi comparăm câştigul şi pierderea pentru fiecare opţiune. Dar, comparaţiile noastre pot fi divizate în longitudinale, atunci când comparăm situaţia prezentă cu situaţia viitoare şi latitudinale când comparăm numai câştigurile şi pierderile. Comparaţia longitudinală este implicită. În urma comparaţiilor prin diferenţă rezultă emoţii anticipatoare care mixate cu emoţii induse modulează luarea deciziei.

Dacă luăm ca studiu de caz "revoluţia uselistă" şi "contrarevoluţia băsesciană", problema apare aşa:
Decizia: votez sau merg pe mâna lui Traian Băsescu sau a lui Crin Antonescu. Cele două opţiuni: Traian Băsescu sau Crin Antonescu. Comparaţia longitudinală: 1) starea de acum cu Băsescu este aceasta, care va fi starea mea în viitor ? 2) Starea mea de acum cu Crin Antonescu este aceasta, care va fi starea mea în viitor ? Comparaţia latitudinală: 3) Cât de mult câştig şi cât pierd dacă merg cu Traian Băsescu ? 4) Cât de mult câştig şi ce pierd dacă merg cu Crin Antonescu ? Din diferenţa rezultată prin compararea (1) şi (2) rezultă o emoţie anticipatoare legată de gradul de nesiguranţă (incertitudine)  privind starea personală viitoare cu o opţiune sau alta. Din diferenţa prin compararea (3) şi (4) rezultă o emoţie anticipatoare proporţională cu mărimea diferenţei dintre câştig şi pierdere pentru fiecare opţiune. Acestor emoţii li se adaugă şi emoţiile circumstanţiale, incidentale sau induse. Rezultanta emoţiilor determină alegerea opţiunii sau decizia.

Legat de o analiză transversală a rezultatelor referendumului, amintesc cu această ocazie una dintre tezele emise de curând care afirmă că la referendum au mers în special cei săraci, evidenţa fiind dată de corelaţiile între rata sărăciei şi procentul de participare la vot împotriva preşedintelui suspendat. Dacă e aşa, atunci este de presupus că pentru această categorie de populaţie potenţialele măsuri sociale promise de USL au contat mult. În schimb pentru populaţia cu un nivel acceptabil de trai nu au fost propuse câştiguri de viitor în maniera în care să o activizeze şi mobilizeze pentru vot. Este interesant cum de nu a fost luată în seamă ideea "democraţiei viitoare" ca un eficace element de activizare pentru vot la o populaţie oarecum "mai înstărită" din Ardeal.

Un fapt interesant este oferit de sondajul IRES efectuat după o zi de la referendum pe un eşantion de 1431 persoane cu drept de vot. La acest sondaj au fost puse întrebări legate de pesimism şi optimism. Nu ştim ce credibilitate poate fi acordată înţelegerii de către participanţii la sondaj a termenilor, dar, aflăm că 49% au o stare de pesimism, în timp ce 40% sunt mulţumiţi [optimişti ?-n.n.] (http://www.gandul.info/politica/sondaj-ires-care-este-portretul-romanului-care-a-votat-la-referendum-pentru-demiterea-lui-traian-basescu-9913586). Rezultatele sondajului ne arată că din perspectiva teoriei raţionalităţii emoţiilor este posibil ca cel puţin 49% dintre români apreciază mai echilibrat situaţia reală decât ceilalţi şi sunt dispuşi să se confrunte cu riscuri mari pentru rezultate pe măsură. Ceilalţi 40% să spunem că sunt dezinformaţi de "antene" şi în consecinţă optimişti în urma rezultatului. Despre 11% nu ştim nimic.

Care poate fi situaţia reală, evaluabilă echilibrat şi corect ? Oamenii doresc păstrarea statului social, redevenirea la poziţia de stat demn şi egal în comunitatea internaţională, un altfel de capitalism decât cel neoliberal. Desigur, efectele şcolii din ultimii ani fac ca să fie realizabile mult mai greu aceste conceptualizări, însă intuitiv este resimţită o stare de profund dezechilibru. Ceea ce se observă cu evidenţă în ultimele săptămâni este poziţia stranie a UE faţă de jocurile "contrarevoluţiei" alb-albastre. UE pare că ascultă cu urechea dreaptă "plângerile" contrarevoluţionarilor şi este surdă la discursul "revoluţionar". Nici nu poate fi altfel, pentru că UE este la rândul ei la cheremul băncilor creditoare şi al marii finanţe internaţionale. Perspectiva prăbuşirii "euro" şi a disoluţiei sale a determinat-o să adopte măsuri cerute de capitalismul neoliberal şi să accepte concesii împotriva bunăstării naţiunilor care o compun. Din această perspectivă, prăbuşirea economică a României ar da un semnal clar privind puterea slăbită a UE. De aici, tot acest circ încurajat de mai marii UE ... Aceştia se tem că altcineva decât preşedintele Băsescu ar putea îndrepta timona mai spre stânga. Ne putem întreba, totuşi, din ce cauză adoptă UE poziţia struţului cu capul în nisip şi a avertismentelor, când ar fi mai simplu şi mai normal să intervină ca mediator. Simpla recomandare ca cele două formaţiuni politice să "coabiteze" nu pare prea credibilă.

Dar, lucrurile pot fi privite şi dintr-un alt unghi. UE are nevoie de români şi de România. Ştie că forţând lucrurile la extrem rezultatele vor antrena o reacţie în lanţ şi s-ar putea dovedi deosebit de dezastruoase pentru integritatea UE. Acest referendum cu cvorum impus prin diktat de UE o dată validat de Curtea Constituţională va consfinţi o majoră fracţiune în naţiunea română şi va marca începutul unei noi lupte. Cei 7,5 milioane de votanţi nu ot fi neglijaţi. Poate că analiştii UE se gândesc la oportunitatea unui nou referendum la care votanţii să încline mai mult spre capitalismul neoliberal cu dispariţia sau alterarea statului naţional. În această ipoteză spălarea creierelor este o operaţiune preliminară şi necesară, dar înainte de toate este necesară crearea emoţiilor negative care să-i facă pe votanţi să accepte "riscul cel mai mic - Traian Băsescu" în contra "riscului mai mare-Crin Antonescu". De aici, rezultă atacurile furibunde, ameninţările de orice fel, şantajurile. De aici, nenorocirea noastră. 

Neuroimageria a fost şi ea implicată în lupta politică. Amestecul neuroimageriei a fost realizat şi prin mijloace spectaculoase: acei monahi ai adevărului îmbrăcaţi în straiele albe ale purităţii şi egumenul lor în cămaşă albastră. Când l-am văzut pe preşedintele suspendat lăsând deoparte costumul şi adresându-se mulţimii în bluză albastră nu m-am mirat prea tare. Chiar şi domnul Iliescu îşi lăsa cravata deoparte în anumite contexte. (De multe ori am vrut să-i spun domnului Daniel Constantin că ţinuta sa este necorespunzătoare pentru un ministru al agriculturii. De ţinuta impecabilă a preşedintelui interimar Crin Antonescu nici nu mai vorbesc. Nu cumva dacă în loc de costum şi cravată iei un jerseu, asta înseamnă că ai mai multă carismă ? Mă mir că n-au luat exemplu din vremea Revoluţiei de la domnul Petre Roman ... ) Dar, când în aceeaşi cămaşă a încurajat boicotul m-am întrebat şi eu cine era publicul ţintă ? Cărei populaţii i se adresa cel mai fervent apărător al valorii şi supremaţiei capitalismului neoliberal ?


Referinţe:
1. P. Livet , "Rational choice, neuroeconomy and mixed emotions" din Philosophical Transactions Of Royal Society B Biological Sciences, p. 261 & passim;  Downloaded from rstb.royalsocietypublishing.org on August 2, 2012
2. fotografia aparţine http://www.aconsoprod.bizoo.ro/vanzare/134214/Salopete-de-lucru