Purtătorul de biruinţă

Forţele terestre ale armatei române îşi sărbătoresc ziua armei pe 23 aprilie, data calendaristică a martiriului suferit de Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe -Purtătorul de Biruinţă. Este o zi glorioasă în care şeful statului, ministrul armatei, politicieni şi alţi cetăţeni aduc omagii militarilor armatei romîne care se sacrifică departe pe cîmpurile de luptă din străinătate pentru interese de stat nu uşor de observat de fitecine. Deducem din asocierea zilei de armă cu cea a martirului creştin Gheorghe că noi poporul, conducătorii, militarii îl omagiem şi-l comemorăm (ni-l amintim) pe martirul creştin şi fapta sa morală exemplară. Dar, ce a făcut acesta ?
Trăind în secolul III a. Ch., el provenea dintr-o familie creştină cu tatăl ofiţer în armata romană. A urmat cariera armelor ajungînd la gradul militar de tribun (comandant peste 3000 soldaţi). Cînd împăratul Diocleţian a decretat că toţi soldaţii creştini să fie arestaţi, iar ceilalţi să depună sacrificii zeităţilor păgîne, atunci tribunul (ofiţerul) Gheorghe a luat poziţie oficială refuzînd ordinul primit de la împărat. Rezistînd unor tentative de mituire şi corupere, a fost condamnat la moarte. Şi-a aşteptat cu seninătate sfîrşitul, dăruindu-şi averea la săraci şi pregătindu-se sufleteşte de moarte. A urmat asasinatul feroce. Supus torturii, a fost resuscitat de trei ori pentru a fi continuate torturile şi a simţi din plin durerea sa şi mînia împărătească. Pe 23 aprilie 303 a.Ch. a fost decapitat. Cu aceasta evenimentele oficiale, guvernamentale s-au încheiat şi în fapt purtătorul de biruinţă a fost biruit. Totuşi, din ce motiv se spune că este purtător de biruinţă ? Este purtător de biruinţă (de faptă) prin fapta sa, prin martirajul suferit. Devenind o prezenţă spirituală permanentă în mintea creştinilor contemporani şi viitori, prin fapta sa, a participat la curentul de idei ce în final a produs dispariţia stării de legalitate păgîne şi instaurarea unor forme de guvernare mai omenoase, întemeiate pe morala creştină. Ar urma şi o întrebare mai filosofică. Este respectiva dilemă "legalitate-legitimitate" o categorie recesivă sau un necesar pas dialectic pentru progresul umanităţii ? Pînă la aflarea răspunsului, altceva ştim sigur. Eroii mor primii !