joi, 25 octombrie 2012

Şi nu-i da, Doamne, nimănui ...viaţa militarului !

Se apropie de sfârşit sărbătorirea Zilei Armatei. Mi se pare că tot mai puţine persoane participă din suflet la manifestările pricinuite de această comemorare. Desigur, o cauză importantă pentru respectiva abstragere de la eveniment şi emoţia colectivă este dată de mai mulţi factori printre care: noul stil de viaţă lipsit de repere morale, reconstrucţia socială permanentă a realităţii în defavoarea instituţiei militare, insuficienţa educaţiei cetăţeneşti în şcoală, şi superficialitatea. Despre cea din urmă s-a vorbit mult şi trebuie doar să ne reamintim expresia mult uzitată că "aici suntem la porţile Orientului unde totul se tratează cu superficialitate", dacă nu chiar cu derîdere.

Ceremoniile de ieri şi azi s-au înfăţişat unui public divizat, din care o mare parte este fie indiferentă, fie lipsită de adevărata cunoaştere a valoarei şi meritelor armatei ca instituţie. Tinerii care astăzi prin efectele Constituţiei din 2003 au fost exoneraţi de răspunderile cetăţeneşti militare privesc evenimentul prin prisma unor producţii mediatice care au scos în evidenţă doar unele părţi mai puţin plăcute din serviciul militar şi, eventual, caractere neconforme cu legea şi valorile aşa că nu vin la ceremonie. Vârstnicii care au efectuat stagiul militar poate îşi aduc aminte de orele cam neplăcute ale instrucţiei de front şi oricum sunt prea obosiţi ca să mai vină. Femeile şi copiii au alte probleme. Credincioşii au probemele lor, cu sfântul Nectarie ori alt făcător de minuni şi vindecător de boli, fiindcă medicamentele şi asistenţa socială sunt cum sunt. Partidele şi cei care pierd teren în politică fac tot ce pot ca evenimentul "celorlalţi" să nu iasă în evidenţă. Iar cei care organizează nu ştim dacă o fac din rutina politică sau şi cu sufletul.

 Şi atunci cine mai sărbătoreşte Ziua Armatei ? Tot militarii, săracii. Veterani, cadre militare active, în rezervă şi retragere au rămas cu sufletul ataşaţi de instituţia lor, care este totodată şi simbol al României.Cei de acum au o viaţă foarte grea, trebuind să facă faţă misiunilor de luptă cu mijloace mult mai reduse decât ale multor alţi parteneri NATO. Mulţi dintre ei şi-ai pierdut viaţa ori au fost schilodiţi în misiunile de luptă împotriva terorismului. Cei care am fost am trăit o viaţă foarte grea. Să pună mîna oricine pe o carte de sociologie şi să citească despre "instituţiile totale". În armată nu huzurea nimeni, nici soldatul, nici ofiţerul. Răspunderea era necruţătoare pentru toţi, doar formele cărora se ataşa aceasta erau diferite şi chiar din cauza acelor forme (atribuţii de serviciu) unii cred că alţii erau mai favorizaţi. Dar, acestea nu sunt decât mituri.

Ce să spun despre noi rezerviştii ? Să fim mândri că suntem militari, să fim mândri că am fost activi în Armata României. Să fim încă mândri că avem o zi a noastră care concentrează simbolurile de stat independent şi onoare militară şi că mai sunt oameni politici care ne recunosc meritele şi încearcă să ne restaureze statutul de cetăţeni demni.Acestor persoane care nu ne-au catalogat drept "pensionari nesimţiţi" trebuie să le fim recunoscători. Să fim mândri că dacă va fi nevoie mai putem fi chemaţi ca să ne apărăm ţara.   
La mulţi ani şi să trăieşti veşnic, Armată a României ! La mulţi ani tovarăşi de arme !

P.S. Trăim într-o societate liberă şi fiecare este îndreptăţit să-şi exprime opiniile. Nimeni nu trebuie să fie oprit de la aceasta şi aşa este corect. Totuşi, am fost mirat că în dimineaţa unei zile importante simbolic şi emoţional pentru mine să observ că cel puţin un post de televiziune a prezentat scripturi şi recuzită "mondenă" cu conotaţii legate de ocazia sărbătorii. Desigur, moderatorii erau tineri veseli şi optimişti, scenariştii şi regizorii vor fi fost tot aşa. Cu ocazia aceasta şi într-o atmosferă veselă publicul a fost informat din ce cauză Armata sărbătoreşte ziua de azi. Că se comemorează eliberarea ultimei bucăţi ocupate de pământ românesc.Din această perspectivă, eu zic că se face într-un mod hazliu educaţie patriotică. Bine e că se face şi aşa. Însă, mi-a părut rău că nu am auzit pe nimeni care să-i ureze mulţi ani armatei noastre.Care în cel de-al doilea RM a luptat după cum au cerut necesităţile reuşind să repare greşeli politice şi să producă restituirea măcar a unei mari părţi din teritoriul naţional răpit şi ocupat.Care în vechiul regim a proiectat forţa necesară pentru siguranţa şi stabilitatea statului. Fără de care Revoluţia română nu ar fi devenit faptă.












































De aceea, doresc să amintesc tuturor refrenul unui cântec din popor: "Nu da, Doamne nimănui ...Viaţa militarului ..."

luni, 15 octombrie 2012

Un articol globalist

  Cu scuzele de rigoare,postez un articol trimis de un bun si apreciat prieten, legat de parul alb al pensionarilor.
   Acest articol a fost publicat pe      http://politicstand.ro/huliganii-cu-par-alb/ de o tocilara pedelebista

   

Huliganii cu păr alb

                                                                                                         September 1, 2012   Angela Tocilă

Huliganii cu păr alb au apărut în ianuarie 2012, au fost scosi din papuci si pijamale, adunati de prin parcuri unde chibitau vreun joc de table, de prin itrandurile cu intrare gratuită pentru pensionari, din mijloacele de transport gratuite pentru pensionari și din stațiunile gratuite pentru pensionari. Li s-a amintit că crapă de foame, că li se desfiintează smurdul si salvarea si nu vor mai avea pe cine să cheme când au diaree sau colici biliare după ce se-ndoapă ca porcii după post. Le-au arătat vinovatul si i-au invitat să-l scuipe în orice ocazie, indiferent ce face, bine sau rău și ei au consimțit bucuroși că li se oferise în sfârșit ocazia la care tânjiseră în dictatură dar în secret deplin, să schimbe țara. Și-au îndesat protezele în gură, au învățat sloganurile pe de rost, că huiduielile le știau deja, au luat banul și s-au pus pe treabă.
Voiculescu a decis că armata lui are nevoie de un lider si l-a însărcinat pe Dogaru să mâne trupele de hodorogi pârtâiti în luptă. Mosii și-au îndesat cozoroace pe capetele seci să nu-i bată soarele-n neuronul încă zglobiu, iar doamnele și-au pus pălării cu panglici înflorate, semn de distincție și respectabilitate, asta până și-au deschis gurile știrbe și și-au vărsat veninul de năpârci idioate, blestemând și înjurând ca ultimul birjar. Și-au înmuiat labele proletare în piscina vilei Dante și-au porcăit-o pe Ioana Băsescu pe stradă. Au țipat că au muncit o viață-ntreagă de s-au rupt frecând strungurile prin uzine, plimbând hârtii prin instituții, dând cu subsemnatul pe la Secu. Militarii în rezervă au suferit cel mai mult, ei având de luptat prin crâșme, umilind soldații prin cazărmi, bătându-și nevestele și copiii acasă. Le-a fost atât de greu toată viața încât acum la bătrânețe, s-au decis în sfârșit să trăiască tinerește, luând frâiele democrației în mâini și dând cu ea de pământ.
Rușine n-au. Au pierdut-o demult de pe vremea când se călcau în picioare la cozi la parizer, aclamau și aplaudau familia Ceaușescu, își turnau vecinii care primeau străini în vizită. Au mai lăsat din ea după 89 la cozile pentru bilete de tratament, unde se luptau pe viață și pe moarte, la cele pentru alimente gratuite pe care le cărau cu taxiul, la pupări de moaște, la sarmale. Luptele lor sunt totale: iau sarmaua sau mor, iau biletul de tratament sau mor, pup moaștele sau mă ia dracul. Ei urăsc pe toată lumea: pe tineri că-s frumoși și-n putere, pe bogați pentru că au bani, pe săraci că-s proști, pe copii că-s obraznici. Îl iubesc doar pe poștaș că le-aduce pensia și pe Voiculescu că le dă bani și ocazia, mijloacele de a-și manifesta ura.
În condiții normale ar putea părea niște bunici cumsecade care tocmai ce-au pus nepoțeii la culcare, i-au învelit cu dragoste și le-au spus povești. Doar că ei nu știu povești pentru că n-au citit în viața lor o carte, nu și-au pus nepoții în pătuț pentru că probabil nici fiii sau fiicele  nu-și lasă copiii pe mâna lor. În condiții normale, părul alb ar fi dovada înțelepciunii, a unei vieți din care ai învățat ceva, a respectabilității. În toate culturile, seniorii sunt respectați și ascultați. La noi, seniorii protestatari de ocazie nu sunt altceva decât țoapele, curvele, turnătorii, cizmele, foștii activiști de partid care au îmbătrânit degeaba și-au trecut prin viață ca gâsca prin apă, având o singură grijă, să le fie mațul plin.
Azi s-au dus să scuipe și să huiduie o pereche de tineri căsătoriți, cu nerușinare de derbedei fără căpătâi. S-au dus să-și verse veninul acumulat la antena 3 unde-și trăiesc viețile inutile, jalnica existență de nevertebrate mereu flămânde, după care cu siguranță mulți dintrei ei, se vor duce pioși mâine la biserică unde popi burdihănoși le vor ierta cu mărinimie orice păcat contra unei sume modice ruptă din tainul murdar primit de la stăpânul Voiculescu… Și dacă le spui că-s neam de slugă și le bați obrazul, te scuipă și cer respect.

Autor: Angela Tocilă